Putin în Slovenia: Traficul turiştilor la graniţa sloveno-austriacă, perturbat ca urmare a măsurilor de securitate

Traficul a fost oprit sâmbătă în zona unei trecători importante din Alpii austrieci, în timp ce sute de turişti încercau să treacă printr-un tunel rutier înainte de blocarea circulaţiei din măsuri de securitate ca urmare a vizitei preşedintelui rus Vladimir Putin în ţara vecină Slovenia, relatează DPA.
Economica.net - sâm, 30 iul. 2016, 09:07
Putin în Slovenia: Traficul turiştilor la graniţa sloveno-austriacă, perturbat ca urmare a măsurilor de securitate

Autorităţile din Austria au anunţat o coloană de vehicule pe o distanţă de şapte kilometri în faţa tunelului Karawanken, care este un punct de legătură între Austria şi Slovenia. Mulţi europeni occidentali folosesc tunelul ca poartă de acces spre Slovenia, Italia şi Austria. Tunelul urma să fie închis de la 11.00 la 16.00 (09.00-16.00 GMT) ca urmare a vizitei preşedintelui Putin în Slovenia, dar afluxul mare de turişti a dus la închiderea circulaţiei mult mai devreme.

Preşedintele rus Vladimir Putin va sosi sâmbătă în Slovenia, unde va asista la ceremoniile ce vor marca împlinirea a o sută de ani de la ridicarea unei capele într-o trecătoare de la poalele muntelui Vrsc în memoria prizonierilor ruşi de război morţi în timpul Primului Război Mondial. Preşedintele rus va dezveli, de asemenea, un monument în memoria soldaţilor ruşi la cimitirul principal din Ljubljana.

Sursa: AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
Gazele se scumpesc din nou în România și le depășesc la preț pe cele din Europa centrală, pe fondul frigului
Gazele se scumpesc din nou în România și le depășesc la preț pe cele din Europa centrală, pe fondul frigului
Prețul gazelor naturale a crescut din nou pe piața spot de la București, pe fondul vremii reci și a reducerii volumelor din depozite. Volumele tranzacționate la preț mare sunt și ele în......
Statele Unite au trimis guvernelor europene întrebări despre ce ar avea acestea nevoie de la SUA pentru a furniza Ucrainei garanţii de securitate
Statele Unite au trimis guvernelor europene întrebări despre ce ar avea acestea nevoie de la SUA pentru a furniza Ucrainei ...
Un purtător de cuvânt al Departamentului american de Stat a declarat că Washingtonul a fost clar că se aşteaptă "ca ...
Voucher de energie electrică de 36 de lei pe lună pentru 5,7 milioane de clienți casnici cu consum lunar de maximum 150 kWh, de la 1 aprilie – nouă opțiune pe masă după eliminarea plafonării prețurilor
Voucher de energie electrică de 36 de lei pe lună pentru 5,7 milioane de clienți casnici cu consum lunar de maximum 150 ...
O propunere de protejare a consumatorilor casnici de energie electrică după data de 1 aprilie, moment de la care nu se ...
Nicuşor Dan: Bolojan şi Hurezeanu au obligaţia să obţină un loc la masa discuţiilor de la Paris convocate de Macron
Nicuşor Dan: Bolojan şi Hurezeanu au obligaţia să obţină un loc la masa discuţiilor de la Paris convocate de Macron
Preşedintele interimar Ilie Bolojan şi ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, au "obligaţia" să obţină un loc la masa ...