Putin majorează salariul minim, dar nu ajunge la pragul de sărăcie

Economica.net
02 06. 2016
ruble_assortment_83265700

Această creştere de 1.296 ruble, care a fost propusă de Guvern, situează salariul minim la 7.500 ruble (112 dolari sau 100 euro la cursul actual actual).

Totuşi, această cifră este departe de pragul de sărăcie, de 9.776 ruble (150 dolari sau 130 euro), conform statisticilor Ministerului Muncii.

Guvernul a promis că va majora salariul minim astfel încât acesta să ajungă la pragul de sărăcie până în 2020, după cum relatează presa locală.

Ministrul Muncii, Maxim Tolipin, a informat că numărul persoanelor sărace din Rusia a crescut cu 3 milioane în 2015, până la 19 milioane persoane, adică 13,4% din totalul populaţiei.

Putin a admis că această creştere a numărului săracilor este alarmantă, mai ales în contextul în care coşul de cumpărături a avut de suferit în urma embargolui impus produselor perisabile occidentale.

Cea mai mare problemă pentru multe familii ruse este scăderea puterii de cumpărare din cauza deprecierii rublei, care a pierdut peste jumătate din valoarea sa în raport cu euro şi dolarul american, de la finele lui 2015, la aceasta adăugându-se reducerea salariilor, creşterea inflaţiei şi a şomajului.

Din cauza scăderii preţurilor petrolului, a sancţiunilor occidentale şi lipsei de reforme structurale, economia rusă, care s-a contractat cu 3,7%, va continua pe această traiectorie şi în 2016, conform estimărilor lui Putin, ale Guvernului şi ale fondului Monetar Internaţional.

Economia rusă s-a contractat cu 1,1% îm primele patru luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară din 2015, conform Ministerului Economiei.