Putin: Ordinea mondială este ameninţată de tot mai multe provocări – terorism, atacuri cibernetice, conflicte regionale şi pandemia COVID-19

Ordinea mondială este ameninţată de tot mai multe provocări, a constatat preşedintele rus Vladimir Putin, într-un mesaj de întâmpinare adresat participanţilor la forumul "Lecturile lui Primakov", forum ştiinţific şi de expertiză ce şi-a început lucrările marţi, considerând drept absolut logică ca tema actualei conferinţe să fie "Provocările contemporane la adresa ordinii mondiale", informează TASS.
AGERPRES - mar, 08 iun. 2021, 11:54
Putin: Ordinea mondială este ameninţată de tot mai multe provocări - terorism, atacuri cibernetice, conflicte regionale şi pandemia COVID-19

„Este evident că numărul unor astfel de provocări creşte în permanenţă, iar multe reprezintă o ameninţare reală la adresa stabilităţii internaţionale şi securităţii vieţii, a bunăstării oamenilor din toate colţurile lumii”, a subliniat preşedintele, al cărui mesaj a fost dat citirii de consilierul său Iuri Uşakov.

În opinia lui Putin, printre provocările periculoase se numără „degradarea mecanismelor de control asupra armelor, activitatea grupărilor teroriste, multiplicarea infracţiunilor cibernetice, escaladarea conflictelor regionale”, precum şi pandemia de coronavirus, scrie Agerpres.

În ceea ce priveşte pandemia, Vladimir Putin este de părere că este prematur să se vorbească despre o victorie în lupta împotriva COVID-19, dar că ar fi bine ca membrii comunităţii internaţionale „să se gândească la ce lecţii trebuie trase din acest necaz, cum trebuie să se acţioneze pe viitor în cazul apariţiei unor situaţii asemănătoare”. „Urmările sociale şi economice ale pandemiei se resimt de asemenea peste tot” în lume, a subliniat preşedintele rus, amintind că această pandemie a curmat la nivel mondial viaţa a peste 3,5 milioane de oameni.

La rândul său, Iuri Uşakov a declarat în timpul forumului că relaţiile dintre Rusia şi SUA se află la cel mai scăzut nivel de după războiul rece, iar aceasta comportă riscuri pentru întreaga lume. „Cooperarea dintre cele două ţări se află, probabil, la cel mai scăzut nivel de după războiul rece şi este clar că trebuie făcut ceva cu aceasta, pentru că riscuri reale apar nu doar pentru aceste două mari ţări, ci şi pentru întreaga lume”, a subliniat reprezentantul Kremlinului.

Iuri Uşakov a subliniat că în timpul actualului forum, care se desfăşoară înainte de summitul dintre preşedinţii american Joe Biden şi respectiv rus Vladimir Putin, este absolut firesc să se acorde atenţie dezbaterilor asupra perspectivelor relaţiilor dintre Rusia şi SUA.

De altfel, potrivit lui Uşakov, stârneşte îngrijorare felul în care arată în prezent relaţiile Rusiei nu doar cu SUA, ci în general cu Occidentul. „Renumitele sancţiuni (…) împiedică foarte tare construcţia unor legături normale, nu adaugă stabilitate situaţiei din lume”, a spus el.

Consilierul preşedintelui rus a subliniat că ideile şi „capul limpede” al participanţilor la „Lecturile lui Primakov” sunt de mare utilitate în formarea politicii reale a Rusiei şi altor state.

 

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Lidl pregătește cel mai mare magazin din România. Unde se deschide
EXCLUSIV Lidl pregătește cel mai mare magazin din România. Unde se deschide
Dezvoltatorul InteRo Property Development a anunțat vânzarea unei părți din terenul Aversa, unde un retailer va construi cel mai mare magazin al rețelei sale din România. Retailerul care a......
Exit Carrefour. Retailerul francez ar putea vinde magazinele din Polonia
Exit Carrefour. Retailerul francez ar putea vinde magazinele din Polonia
Planul de restructurare al Carrefour ar putea include vânzarea operaţiunilor sale din Polonia, după ieşirea de pe piaţa ...
Risc de recesiune în România – Contracţia PIB din al treilea trimestru din 2025 este un avertisment pe care nu trebuie să-l ignorăm, spune președintele AAFBR
Risc de recesiune în România – Contracţia PIB din al treilea trimestru din 2025 este un avertisment pe care nu trebuie ...
România nu este în recesiune, dar economia respiră greu şi dă primele semne de oboseală, a declarat vineri, pentru ...
Câte magazine din România au cel puţin o casă self-service. Giganţii au ajuns să controleze 70% din piaţa de retail alimentar
Câte magazine din România au cel puţin o casă self-service. Giganţii au ajuns să controleze 70% din piaţa de retail ...
Numărul magazinelor dotate cu cel puţin o unitate de self-service a crescut cu 379%, ajungând la 1.816 magazine, la finalul ...