Putin ordonă creșterea numărului de militari din armata rusă cu 15%

Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat vineri un decret prin care ordonă creşterea cu 15% a numărului militarilor din cadrul armatei, dispoziţie pe care o motivează prin "sporirea ameninţărilor" legate de conflictul din Ucraina, transmite France Presse, relatează Agerpres.
AGERPRES - sâm, 02 dec. 2023, 09:14
Putin ordonă creșterea numărului de militari din armata rusă cu 15%

Armata rusă va număra astfel 2,2 milioane de membri, dintre care 1.32 de milioane de militari, conform decretului emis acum. Precedentul decret, datând din august 2022, stabilea efectivele armatei ruse la 2 milioane de persoane, dintre care 1,15 milioane sunt militari. Excluzând personalul civil, această creştere presupune o suplimentare a numărului militarilor cu 169.372.

„Creşterea efectivelor forţelor armate este impusă de o sporire a ameninţărilor împotriva ţării noastre şi care sunt legate de desfăşurarea operaţiunii militare speciale (în Ucraina) şi continuarea extinderii NATO”, explică Ministerul rus al Apărării în anunţul cu privire la decretul semnat de Putin, folosind terminologia Moscovei în referirea la invazia lansată asupra Ucrainei în februarie 2022.

„O consolidare a forţelor armate combinate ale Alianţei în apropierea frontierelor Rusiei şi desfăşurarea de mijloace suplimentare de apărare aeriană şi de arme de atac este în curs”, se mai arată în acelaşi anunţ.

Totuşi, Ministerul rus al Apărării asigură că această creştere a efectivelor se va face etapizat, pe bază de angajamente voluntare, şi nicio nouă „mobilizare nu este avută în vedere”.

În septembrie 2022, în faţa dificultăţilor pe frontul din Ucraina, Putin a ordonat mobilizarea a circa 300.000 de rezervişti, stârnind nemulţumiri în rândul populaţiei şi determinând zeci de mii de tineri să fugă din Rusia.

Între timp, frontul din Ucraina s-a stabilizat, contraofensiva lansată de armata ucraineană în iunie a eşuat, astfel că Rusia privilegiază recrutările pe bază de voluntariat, promiţându-le solde bune şi avantaje sociale importante celor dispuşi să intre în armată.

Te-ar mai putea interesa și
Criză Germania – Președintele Steinmeier dizolvă parlamentul şi fixează alegerile pentru 23 februarie
Criză Germania – Președintele Steinmeier dizolvă parlamentul şi fixează alegerile pentru 23 februarie
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a anunţat vineri dizolvarea parlamentului şi a stabilit oficial alegerile parlamentare anticipate pentru 23 februarie, decizie aşteptată după......
Sezamo: Valoarea coșului mediu din magazinul online a crescut de acest Crăciun cu 15% față de o săptămână obișnuită. Cea mai mare comandă – 5.800 de lei
Sezamo: Valoarea coșului mediu din magazinul online a crescut de acest Crăciun cu 15% față de o săptămână obișnuită. ...
Supermarketul online Sezamo a vândut în intervalul 21-26 decembrie cu 15% în plus per coș față de săptămâna anterioară, ...
Portugalia: Preţurile locuinţelor au înregistrat cea mai mare creştere din ultimii aproape doi ani, în al treilea trimestru din 2024
Portugalia: Preţurile locuinţelor au înregistrat cea mai mare creştere din ultimii aproape doi ani, în al treilea trimestru ...
Preţurile bunurilor imobiliare în Portugalia au înregistrat în trimestrul trei din 2024 cea mai mare creştere din ultimii ...
Audi a demarat producția de mașini electrice la noua sa uzină din China
Audi a demarat producția de mașini electrice la noua sa uzină din China
Uzina Audi FAW NEV Company, deținută de Audi și partenerul său chinez FAW, a început producția de modele Audi complet ...