Putin pleacă mai devreme de la summitul G20 din Australia, din cauza poziţiei celorlalte mari puteri privind Ucraina

Economica.net
15 11. 2014
putin_5789876543000754_08871800

‘Programul pentru a doua zi s-a schimbat. A fost scurtat’, a declarat această sursă din cadrul delegaţiei ruse pentru AFP.

Preşedintele rus va participa duminică la reuniunile summitului dar nu va fi prezent la dejunul oficial şi va susţine mai devreme decât era prevăzut conferinţa sa de presă. ‘Acest dejun era mai mult un soi de divertisment’, a adăugat sursa citată.

Vladimir Putin a fost confruntat în legătură cu poziţia Rusiei referitor la Ucraina de către mai mulţi lideri la summitul G20 de la Brisbane, inclusiv de către preşedintele american Barack Obama, potrivit Reuters.

Liderii occidentali au ameninţat cu impunerea de sancţiuni suplimentare dacă Rusia nu-şi retrage trupele şi armamentul din ţara vecină, punând în umbră discuţiile cu privire la modalităţile de creştere economică nivel mondial.

Potrivit Reuters, un oficial rus a declarat că Putin intenţionează să plece mai devreme pentru că trebuie să participe la o serie de întâlniri la Moscova.

Liderul de la Kremlin a fost însă se pare vizibil deranjat de schimburile de replici avute la summit cu o serie de lideri occidentali, printre care şi premierul canadian Stephen Harper.

„Cred că vă voi strânge mâna, dar am un singur lucru să vă spun: trebuie să plecaţi din Ucraina’, i-a spus Harper lui Putin la summit, potrivit purtătorului său de cuvânt, Jason MacDonald.

Răspunsul lui Putin la acest comentariu nu a fost unul pozitiv, a precizat MacDonald, fără a furniza alte detalii