Putin propune negocieri cu NATO pentru a împiedica extinderea Alianţei spre Rusia

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a propus miercuri NATO să înceapă negocieri pentru a împiedica Alianţa Atlantică să se extindă spre estul Europei, aproape de frontierele Rusiei, informează EFE.
AGERPRES - mie, 01 dec. 2021, 14:31
Putin propune negocieri cu NATO pentru a împiedica extinderea Alianţei spre Rusia

”În dialogul cu SUA şi aliaţii lor, vom insista să ajungem la acorduri concrete care să excludă continuarea apropierii NATO de Est şi desfăşurarea în apropierea teritoriului rus de sisteme de arme care ne ameninţă”, a declarat el în timpul unei ceremonii de primire a scrisorilor de acreditare a circa 20 de ambasadori la Kremlin.

”Propunem în acest sens să începem negocieri de fond”, a spus Putin, care a subliniat că Rusia are nevoie de ”garanţii juridice”, întrucât ţările occidentale ”nu şi-au respectat angajamentele verbale”.

”În special, toată lumea ştie despre promisiunile verbale că NATO nu se va extinde spre Est, dar că s-a întâmplat exact contrariul. Pe scurt, preocupările legitime ale Rusiei în materie de securitate au fost ignorate şi continuă să fie ignorate”, a subliniat liderul rus, referindu-se la extinderea aliată către ţările din fostul bloc comunist în 1999 (Polonia, Ungaria şi Republica Cehă) şi 2004 (Bulgaria, România, Slovacia, Slovenia, Lituania, Estonia şi Letonia).

”Nu cerem condiţii speciale. Înţelegem că orice acord trebuie să ia în mod inevitabil în considerare atât interesele Rusiei, cât şi ale tuturor ţărilor euro-atlantice. Situaţia calmă şi stabilă trebuie să fie garantată pentru toţi (…), fără excepţie”, a adăugat Putin.

El a denunţat faptul că unele ţări încearcă să limiteze dezvoltarea Rusiei, recurgând la sancţiuni şi instigând la tensiuni la graniţele sale.

”Ameninţarea la frontierele noastre occidentale este în creştere. Este suficient să ne uităm cât de aproape de graniţele Rusiei s-a apropiat infrastructura militară a Alianţei Atlantice. Pentru noi, acest lucru este mai mult decât grav”, a subliniat el.

Din acest motiv, a explicat preşedintele rus, Moscova ia măsuri „tehnico-militare”, deşi a insistat că a acuza Rusia că ameninţă pe cineva este „cel puţin iresponsabil”.

În urmă cu două săptămâni, Putin i-a cerut ministrului său de externe, Serghei Lavrov, să negocieze „garanţii de securitate pe termen lung” cu Occidentul.

Rusia a fost acuzată în ultimele săptămâni că a adunat peste 90.000 de soldaţi în apropierea graniţelor cu Ucraina cu scopul de a invada ţara vecină în timpul iernii.

Miercuri, Lavrov a acuzat Kievul că a concentrat un număr mare de trupe în Donbas, scena unui conflict din 2014.

Te-ar mai putea interesa și
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne aşteptăm la încă 100-300 MW până la finele anului, ceea ce înseamnă......
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României ...
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliţia Naţională braziliană l-a pus oficial sub acuzare joi pe fostul preşedinte de dreapta Jair Bolsonaro pentru plănuirea ...
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul ...