Putin pune sub protecţia statului interesele ruseşti ‘strategice’

Preşedintele rus Vladimir Putin a pus marţi sub controlul şi protecţia statului companiile ruseşti 'strategice' care operează în străinătate, conform unui decret publicat de Kremlin în contextul în care gigantul Gazprom este vizat de o anchetă a Comisiei Europene, relatează AFP.
Economica.net - mar, 11 sept. 2012, 15:33
Putin pune sub protecţia statului interesele ruseşti 'strategice'

Conform decretului, comunicarea de informaţii privind activităţile acestor companii este supusă acordului puterii executive, dacă datele sunt ‘cerute de servicii din ţări străine, organizaţii internaţionale, uniuni de ţări străine’. Decretul supune, de asemenea, autorizării puterii modificarea acordurilor încheiate cu parteneri din străinătate şi ‘a oricăror documente privind politica lor comercială (de preţuri) în ţări străine’.

De asemenea, documentul supune autorizării statului rus orice cesiune de active deţinute de aceste companii la societăţi străine, de drepturi în activităţi comerciale în străinătate sau de bunuri imobiliare în străinătate.

Puterea executivă a ţării va refuza să-şi dea acordul pentru aceste măsuri dacă ele sunt de natură ‘să aducă prejudicii intereselor economice ale Federaţiei Ruse’, adaugă decretul.

Comisia Europeană a anunţat săptămâna trecută că a deschis o anchetă oficială împotriva Gazprom, suspectând gigantul rus că a obstrucţionat condiţiile concurenţiale şi a manipulat preţurile în mai multe ţări din Europa Centrală şi de Est extrem de dependente de livrările de gaze ruseşti. Gigantul rus riscă o amendă de 10 miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan, ultima oră. Ce se întâmplă cu noul Guvern și cum arată lista de miniștri
Bolojan, ultima oră. Ce se întâmplă cu noul Guvern și cum arată lista de miniștri
Ilie Bolojan, președintele PNL, a ieșit cu declarații arătând că PNL va avea șase miniștrii. Iată care sunt. PSD are 8n portofolii, iar UDMr finanțele și Dezvoltarea. ...
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ...
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.