Putin riscă haosul, dacă criza Greciei va provoca recesiune în Rusia

Preşedintele rus Vladimir Putin riscă o instabilitate politică gravă, dacă Grecia va ieşi din zona euro, declanşând o criză mondială, scăderea preţului petrolului şi implicit o recesiune în Rusia, potrivit unui studiu al Centrului pentru Studii Strategice din Moscova, transmite Bloomberg.
Economica.net - joi, 24 mai 2012, 16:29
Putin riscă haosul, dacă criza Greciei va provoca recesiune în Rusia

Probabilitatea unui exit al Greciei din zona euro este de peste 50%, ceea ce ar putea conduce la retragerea altor ţări din uniunea monetară, a declarat directorul institutului, Mihail Dmitriev.

Principalul risc la care este expusă Rusia este înrăutăţirea situaţiei economice, care ar alimenta sentimentul anti-Putin şi ar amplifica represaliile politice, se arată în studiul institutului, care acordă consultanţă guvernului.

„Dacă această tendinţă continuă, vom asista la escaladarea violenţelor politice şi a represiunilor, pe de o parte, şi la o criză economică gravă pe de altă parte. Acestea ar putea conduce la pierderea controlului de către Putin şi la o transformare politică haotică”, a arătat Dmitriev.

Putin a revenit în această lună la Kremlin, pentru un al treilea mandat, după ce zeci de mii de ruşi au demonstrat în principalele oraşe ale Rusiei, în urma alegerilor parlamentare controversate din decembrie.

Înrăutăţirea condiţiilor economice la nivel mondial ar reduce capacitatea guvernului de a respecta angajamentele sociale asumate şi ar putea şterge plasamentele făcute de investitorii ruşi în Europa, a spus Dmitriev.

„În pofida redresării economice din Rusia, au loc ample retrageri de capital din ţară. Acest capital se îndreaptă spre epicentrul crizei financiare mondiale, care este Europa. Este ca şi cum ai crea un furnizor de alimente în centrul unei explozii atomice”, consideră analistul rus.

În cel mai pesimist scenariu, după o ieşire a Greciei din zona euro, economia Rusiei s-ar contracta cu 2,1%, iar capitaul retras din ţară ar atinge într-un an 95 de miliarde de dolari, a declarat miercuri Ksenia Iudaeva, economist şef la Sberbank, cea mai mare bancă din ţară.

Economia rusă ar înregistra un declin de 1% în 2013, iar ţara ar ajunge la un deficit bugetar de 5,5% din PIB, în cel mai rău caz luat în calcul de Vladimir Osakovski, economist şef al Bank of America Merrill Lynch în Moscova. Rubla s-ar deprecia cu 10% faţă de nivelul actual, consideră Osakovski.

Rusia, dependentă de exporturile de petrol şi gaze pentru jumătate din veniturile bugetare, în timp ce Europa reprezintă destinaţia a peste 50% din exporturile ţării, ar putea suferi o recesiune mai gravă decât în 2009, în cazul unei prăbuşiri a preţurilor energiei, estimează Dmitriev.

Economia Rusiei a înregistrat o creştere medie anuală de 7% în timpul preşedinţiei Putin din perioada 2000-2008, înainte de a se contracta cu aproape 8% în 2009, după ce preţul petrolului s-a prăbuşit de la 147 dolari pe baril la 34 dolari pe baril, în urma crizei financiare provocate de falimentul Lehman Brothers în august 2008.

Pentru acest an, guvernul de la Moscova a redus prognoza de creştere economică de la 3,7% la 3,4%. În primul trimestru, PIB-ul a avansat cu 4,9% faţă de intervalul simular din 2011.

Cotaţia petrolului Brent, care influenţează preţul petrolului Ural al Rusiei, ar putea scădea la 80 de dolari pe baril dacă Grecia iese din zona euro şi la 60 de dolari pe baril dacă fragmentarea uniunii monetare ar fi dezordonată.

Petrolul Ural este tranzacţionat în prezent la aproape 105 dolari pe baril.

Potrivit Centrului pentru Studii Strategice din Moscova, neîncrederea populaţiei în guvernanţi este la un nivel critic, astfel că incapacitatea acestora de a-şi respecta promisiunile ar putea duce la demonstraţii de amploare.

„Criza politică poate deveni rapid acută, dacă este agravată de o nouă criză economică. Este extrem de probabil să ducă la pierderea rapidă a controlului politic şi la o schimbare accelerată a sistemului politic”, se arată în studiu.

Putin a avertizat luni noul guvern Medvedev că trebuie să facă faţă unei situaţii dificile, din cauza incertitudinilor economice mondiale.

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
INS: Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr au crescut în 2023 cu 186.000 tone
INS: Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr au crescut în 2023 cu 186.000 tone
Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr (în echivalent zahăr rafinat) au fost mai mari în 2023, faţă de anul ...