Putin: Rusia nu va participa la ultimul mare tratat de dezarmare nucleară, New START. Ce spune NATO

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat marţi, în discursul adresat parlamentului, că Rusia îşi suspendă participarea la tratatul New START (Noul START, Tratatul privind reducerea armelor nucleare strategice) cu Statele Unite, care limitează arsenalele nucleare strategice ale celor două părţi, transmit Reuters, dpa şi AFP. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat marţi că suspendarea de către Rusia a participării la Tratatul Noul START sau START III, ultimul tratat de dezarmare nucleară încă în vigoare între Rusia şi SUA, înseamnă "destructurarea" întregii arhitecturi asupra controlului armamentelor, conform presei internaţionale.
AGERPRES - mar, 21 feb. 2023, 14:20
Putin: Rusia nu va participa la ultimul mare tratat de dezarmare nucleară, New START. Ce spune NATO

‘În această privinţă, sunt obligat să anunţ astăzi că Rusia îşi suspendă participarea la tratatul privind armele strategice ofensive’, a spus Putin la finalul discursului susţinut în faţa elitei politice şi militare a ţării, la aproape un an de la debutul invaziei ruse în Ucraina, scrie Agerpres.

Liderul de la Kremlin a mai spus că ‘unii oameni la Washington’ se gândesc la reluarea testelor nucleare şi că, în consecinţă, Ministerul Apărării şi corporaţia nucleară ale Rusiei ar trebui să fie pregătite să testeze arme nucleare dacă va fi nevoie.

‘Desigur, nu vom face acest lucru primii. Dar, dacă Statele Unite întreprind teste, atunci o vom face şi noi. Nimeni nu ar trebui să aibă iluzii periculoase că paritatea strategică globală poate fi distrusă’, a declarat preşedintele rus.

‘În urmă cu o săptămână, am semnat un decret care plasează noi sisteme strategice terestre în serviciu de luptă. Au de gând să îşi bage nasul şi acolo, sau ce? Şi cred ei că totul este atât de simplu? Ce, o să-i lăsăm înăuntru aşa, pur şi simplu?’, a spus el.

Tratatul New START a fost semnat la Praga în 2010, a intrat în vigoare la 5 februarie 2011 şi a fost prelungit în 2021 cu cinci ani imediat după ce preşedintele american Joe Biden şi-a preluat mandatul.

Tratatul limitează arsenalele nucleare ale Statelor Unite şi Rusiei la 800 lansatoare şi 1.550 de focoase de fiecare parte. Ambele părţi au atins aceste limite în 2018.

Rusia are cel mai mare arsenal de arme nucleare din lume, de aproape 6.000 de focoase, potrivit experţilor. Împreună, SUA şi Rusia deţin în jur de 90% din numărul focoaselor nucleare la nivel global, suficiente pentru a distruge planeta de mai multe ori.

Stoltenberg: Suspendarea participării Rusiei la Tratatul Noul START destructurează arhitectura de control a armamentelor

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat marţi că suspendarea de către Rusia a participării la Tratatul Noul START sau START III, ultimul tratat de dezarmare nucleară încă în vigoare între Rusia şi SUA, înseamnă „destructurarea” întregii arhitecturi asupra controlului armamentelor, relatează agenţiile Reuters şi EFE.

„Regret decizia anunţată de Rusia astăzi de a suspenda participarea sa la tratatul Noul Start”, a spus Stoltenberg la o conferinţă de presă la sediul NATO din Bruxelles, după ce mai devreme preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat, în discursul adresat parlamentului, că Rusia îşi suspendă participarea la tratatul New START (Noul START, Tratatul privind reducerea armelor nucleare strategice) cu Statele Unite, ce limitează arsenalele nucleare strategice ale celor două părţi.

„În ultimii ani, Rusia a încălcat şi a ieşit din acorduri esenţiale privind controlul armamentelor (…) Odată cu decizia de astăzi asupra Noului START, întreaga arhitectură asupra controlului armamentelor a fost destructurată”, a indicat secretarul general al NATO. „Încurajez cu tărie Rusia să-şi reconsidere decizia şi să respecte acordurile existente”, a adăugat el.

„Nimeni nu atacă Rusia. Rusia este agresorul, Ucraina este victima agresiunii”, a mai spus Stoltenberg, vorbind alături de şeful diplomaţiei europene Josep Borrell şi de ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba, după ce preşedintele Putin declarase că Occidentul caută prin conflictul din Ucraina să „termine” Rusia.

Pe de altă parte, Jens Stoltenberg s-a declarat „din ce în ce mai îngrijorat” de un posibil ajutor militar al Chinei pentru Rusia pentru a o susţine pe aceasta în campania militară în Ucraina.

Referindu-se la aceasta, Josep Borrell a spus că încă nu există probe despre un asemenea ajutor, dar „trebuie să rămânem vigilenţi”, menţionând de asemenea că a primit din partea celui mai înalt responsabil al diplomaţiei chineze, Wang Yi, asigurări că Beijingul nu va livra arme Moscovei.

Cât despre ajutorul militar occidental oferit Ucrainei, Stoltenberg a promis că NATO va ajuta această ţară să-şi stabilească un sistem „eficient” de achiziţii de armament pentru a lupta împotriva Rusiei. În cadrul acestui demers, Alianţa va organiza o întâlnire cu experţi în achiziţii militare din Ucraina şi Uniunea Europeană astfel încât Kievul să primească „armele de care are nevoie”. „Trebuie să-i dăm Ucrainei ce-i trebuie pentru a învinge”, înainte ca Rusia să poată lua iniţiativa pe câmpul de luptă, a insistat Stoltenberg.

„La un an după invazia rusă, nu vedem semnale că preşedintele Putin s-ar pregăti pentru pace. Dimpotrivă, aşa cum a spus clar astăzi, se pregăteşte pentru mai mult război”, a justificat Jens Stoltenberg intensificarea transferului de arme occidentale către Ucraina, care intenţionează să pornească o contraofensivă împotriva trupelor ruse şi exclude orice negocieri cu Moscova atât timp cât aceasta nu-şi retrage complet armata de pe teritoriul ucrainean, inclusiv din Crimeea.

Le reuniunea miniştrilor apărării din statele NATO desfăşurată săptămâna trecută, Stoltenberg a insistat că sunt necesare investiţii importante pentru modernizarea capacităţilor militare ale Alianţei Nord-Atlantice. El a menţionat în special completarea stocurilor de muniţii diminuate de ajutorul oferit Ucrainei şi nevoia Alianţei de a dispune de o capacitate industrială care să poată produce arme şi muniţii suficiente pentru un război de înaltă intensitate, cum este cel care se desfăşoară în Ucraina, a cărei armată consumă o cantitate de muniţii de câteva ori mai mare decât capacitatea de producţie a statelor NATO.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...