Putin semnează legea de reziliere a acordurilor cu Ucraina privind Flota rusă la Marea Neagră

Economica.net
02 04. 2014
a69334401846a812799cae25a55ee4a8_01388900

Conform legii în cauză, au fost reziliate acordurile dintre Federaţia Rusă şi Ucraina, semnate în mai 1997, privind partajarea Flotei la Marea Neagră, statutul şi condiţiile staţionării ei pe teritoriul Ucrainei, precum şi Acordul din 2010, semnat la Harkov, prin care staţionarea Flotei ruse la Marea Neagră pe teritoriul ucrainean era prelungită după 2017 cu 25 de ani, în schimbul unei reduceri a preţului la gazele naturale. Odată cu rezilierea acordului din 2010, supranumit şi ‘Flota contra gaze’, Rusia a anulat şi reducerea cu 100 de dolari a preţului la gazele exportate în Ucraina.

Ministrul adjunct rus de externe Grigori Karasin a explicat anterior aprobării acestei legi că, în prezent, nu mai există niciun fel de obligaţie pentru Rusia de a plăti Ucrainei pentru staţionarea Flotei sau de a acorda Kievului compensaţii sau despăgubiri, întrucât ”teritoriul Republicii Crimeea şi oraşul de importanţă federală Sevastopol sunt de acum parte integrantă a Federaţiei Ruse”.

Peninsula Crimeea din sudul Ucrainei a fost anexată la Federaţia Rusă în urma semnării, la 18 martie la Kremlin, a unui tratat în acest sens de către preşedintele rus, Vladimir Putin, şi liderii proruşi ai regiunii. Documentul a fost ratificat rapid de cele două camere ale parlamentului federal rus şi promulgat ulterior de preşedintele rus Vladimir Putin. Anexarea Crimeii nu este recunoscută însă nici de Kiev şi nici de comunitatea internaţională.