Putin speră ca Iranul să-şi exporte în continuare petrolul, în pofida sancţiunilor americane
Administraţia Trump le-a impus ţărilor care importă ţiţei din Iran să pună capăt acestor achiziţii începând de la 1 mai, ameninţându-le cu sancţiuni.
Donald Trump vrea să oprească exportul de petrol al Republicii islamice, după ce a scos Statele Unite din Acordul de la Viena, încheiat în iulie 2015, în dosarul nuclear iranian.
Washingtonul vrea ca Arabia Saudită şi aliaţii săi de la Golful Persic să-şi crească producţia, pentru a înlocui exportul iranian, potrivit News.ro.
Întrebat în acest sens, Vladimir Putin a declarat că „speră că acest lucru nu se va întâmpla până la urmă, dar, în teorie, avem acorduri în cadrul OPEP”.
„Noi nu am primit informaţii de la partenerii noştri saudiţi sau de la vreun membru OPEP care să arate că ei sunt pregătiţi să iasă din aceste acorduri”, a adăugat el.