Putin speră că relaţiile Rusiei cu UE se vor îmbunătăţi în timpul preşedinţiei italiene a Consiliului UE
Liderul rus a remarcat, în timpul întrevederii avute la Moscova cu ministrul de externe italian, Federica Mogherini, că în 2014 se împlinesc 20 de ani de la încheierea unui acord de prietenie între Rusia şi Italia.
‘Suntem foarte bucuroşi că relaţiile noastre bilaterale se dezvoltă în conformitate cu spiritul şi litera acestui document’, a spus Putin. Potrivit preşedintelui rus, ‘acest lucru se referă şi la contactele politice, şi la cele economice, şi la cele umanitare’.
‘În următoarea jumătate de an, Italia va deţine preşedinţia Consiliului UE şi sperăm foarte tare că acest lucru va fi un motiv pentru a transfera asupra întregii UE nivelul şi calitatea relaţiilor stabilite între Rusia şi Italia’, a spus şeful statului rus.