Putin speră într-o mai mare cooperare cu Bulgaria şi cu poporul ”frate” bulgar

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a anunţat luni că speră într-o mai mare cooperare cu Bulgaria şi cu poporul ''frate'' bulgar datorită ''unui nou impuls'' în relaţiile dintre cele două ţări după alegerea unui rusofil la conducerea Bulgariei, membră a Uniunii Europene, relatează AFP. 
Economica.net - lun, 14 nov. 2016, 16:47
Putin speră într-o mai mare cooperare cu Bulgaria şi cu poporul ''frate'' bulgar

Într-un mesaj adresat socialistului Rumen Radev, care a câştigat alegerile prezidenţiale din Bulgaria, Putin ”s-a declarat convins că se va reuşi să se dea un nou impuls dialogului politic bilateral datorită eforturilor comune”, se afirmă într-un comunicat al Kremlinului.

Putin şi-a exprimat, de asemenea, certitudinea că Rusia şi Bulgaria ”vor putea să-şi extindă cooperarea constructivă în diferite domenii, în interesul popoarelor frăţeşti din cele două ţări”.

El a lăudat, printre altele, ”potenţialul considerabil” pentru dezvoltare al relaţiilor ruso-bulgare, bazate pe ”tradiţiile seculare de prietenie şi pe apropierea culturală şi spirituală”.

”Bulgaria este o ţară foarte importantă pentru noi”, a declarat la rândul său purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. ”Proiecte comune uriaşe erau pe cale de a fi elaborate, dar, din unele motive, au fost anulate şi noi regretăm profund aceasta”, a declarat Peskov presei, făcând apel la punerea în practică de noi proiecte comune.

Bulgaria se afla pe traseul proiectului de gazoduct South Stream, destinat să aprovizioneze Uniunea Europeană cu gaz rusesc via Marea Neagră. Acest proiect a fost abandonat în 2014 din cauza blocajului autorităţilor bulgare la presiunea Bruxellesului, în plină criză ucraineană.

Moscova a optat apoi pentru un nou traseu, care soseşte în Turcia, TurkStream. Dar Sofia, dependentă în mod larg de gazul rusesc, şi-a manifestat dorinţa de a relansa South Stream sub o altă formă.

”Având în vedere situaţia actuală, perspectiva (unei relansări a proiectului de gazoduct) este foarte puţin probabilă”, a estimat totodată Peskov.

Te-ar mai putea interesa și
Tanczos Barna: Nu se termină banii de salarii dacă se respectă legea. Dacă cineva a făcut angajări în contradicţie cu legea, trebuie să facă disponibilizări
Tanczos Barna: Nu se termină banii de salarii dacă se respectă legea. Dacă cineva a făcut angajări în contradicţie ...
Instituţiile care nu au respectat legea şi au făcut angajări vor trebui să recurgă la disponibilizări, pentru a se încadra în bugetul de cheltuieli cu personalul, a declarat, luni, ministrul......
Bursa de la București a închis pe creștere prima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de la București a închis pe creștere prima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe aproape toţi indicii prima şedinţă a săptămânii, iar valoarea ...
OMV Petrom: Starea de sănătate a celor nouă angajați ai rafinăriei Petrobrazi intoxicați cu gaze este stabilă. Cauzaele accidentului sunt investigate
OMV Petrom: Starea de sănătate a celor nouă angajați ai rafinăriei Petrobrazi intoxicați cu gaze este stabilă. Cauzaele ...
Starea de sănătate a celor nouă angajați expuși emisiilor de gaze în perimetrul rafinăriei Petrobrazi este stabilă ...
Marea Britanie va începe construirea de submarine nucleare de atac, pentru a răspunde amenințării ruse
Marea Britanie va începe construirea de submarine nucleare de atac, pentru a răspunde amenințării ruse
Regatul Unit va construi până la 12 submarine nucleare de atac şi şase fabrici de muniţii, a anunţat luni premierul ...