Putin: Statutul Bulgariei de membră a NATO nu înseamnă că Rusia nu-şi va dezvolta relaţiile cu această ţară
Potrivit lui Putin, statutul Bulgariei în NATO este un fapt împlinit, dar nu se poate spune că acest lucru îngrijorează în vreun fel Moscova. ‘Nu ştiu dacă Bulgaria însăşi este bucuroasă de acest lucru. Însă este foarte clar că aceasta este alegerea suverană a poporului bulgar, iar noi acordăm respect acestui lucru şi vom conlucra cu Bulgaria, indiferent de greutăţile legate de realizarea unor proiecte, inclusiv în domeniul energeticii, cum este South Stream’, a spus Putin, amintind că Sofia a renunţat la acest proiect.
‘Aceasta nu înseamnă că nu intenţionăm să dezvoltăm relaţiile noastre cu Bulgaria’, a subliniat Putin.
Preşedintele rus a subliniat că Rusia consideră Bulgaria ‘o ţară foarte apropiată spiritual şi istoric’ şi intenţionează să dezvolte relaţiile cu ea în toate domeniile.
În cadrul aceleiaşi reuniuni, Vladimir Putin şi-a exprimat convingerea că ‘administrarea străină’ se va încheia în Ucraina şi că această ţară ‘se va dezvolta împreună cu Rusia’. ‘Sunt convins că, în pofida tuturor greutăţilor zilei de azi, situaţia din Ucraina se va asana şi Ucraina se va dezvolta, se va dezvolta pozitiv, se va îndepărta de la acea practică ruşinoasă la care asistăm azi şi anume plasarea unei întregi ţări europene sub administrare străină, cu ocuparea poziţiilor-cheie din guvern şi în regiuni de către cetăţeni străini’, a afirmat liderul rus, exprimându-şi convingerea că ‘toate acestea sunt umilitoare pentru poporul ucrainean’.
Vizita liderului de la Kremlin în Crimeea survine în contextul escaladării confruntărilor armate în estul separatist al Ucrainei, lupte în care se folosesc arme grele fiind consemnate inclusiv în zona oraşului strategic Mariupol, situat pe ţărmul Mării Azov, a cărui eventuală cucerire ar deschide rebelilor proruşi drumul către Crimeea.
Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a calificat drept o ‘sfidare la adresa lumii civilizate’ vizita pe care omologul său rus Vladimir Putin o efectuează în Crimeea şi a estimat că gestul liderului de la Kremlin va spori tensiunea creată în estul separatist al Ucrainei de ‘militarii ruşi şi mercenarii lor’.