Putin susține că mercenarii Wagner au primit în ultimul an aproape un miliard de euro de la statul rus

27 06. 2023
Vladimir Putin

„Din mai 2022 până în mai 2023, statul a achitat 86,262 de miliarde de ruble (circa 922 de milioane de euro la cursul actual – n. red.) ca plăţi pentru grupul Wagner”, a afirmat liderul de la Kremlin într-o şedinţă cu comandanţii militari, transmisă de televiziunea rusă.

Putin a recunoscut că Rusia a finanţat „în întregime” mercenarii conduşi de Evgheni Prigojin, a cărui firmă, Concord, a câştigat în acelaşi timp 80 de miliarde de ruble (aproximativ 850 de milioane de euro).

„Sper că în cursul acestor operaţiuni nimeni nu a furat nimic, sau ca să zic aşa, n-a furat „un pic”. Bineînţeles, vom verifica toate astea”, a mai spus preşedintele rus.

Înainte de invazia în Ucraina, Moscova a negat câţiva ani orice legătură cu Wagner, reaminteşte AFP.

Autorităţile ruse au anunţat marţi că pregătesc transferul către armată al echipamentelor militare grele ale mercenarilor, iar aceştia pot opta pentru înrolarea ca militari ai Ministerului Apărării, plecarea în Belarus sau întoarcerea la familiile lor.

După revolta de sâmbăta trecută a mercenarilor lui Prigojin, directorul Gărzii Naţionale a Rusiei, Viktor Zolotov, a cerut echiparea forţelor din subordinea sa cu blindate şi armament greu cu rază lungă de acţiune. El a arătat că Garda, care răspunde de ordinea publică pe teritoriul Rusiei, dispune de artilerie şi elicoptere de atac, dar nu şi de arme de tipurile cu care este dotat grupul Wagner.

Zolotov a susţinut că în timpul rebeliunii, la care Prigojin a renunţat când mercenarii ajunseseră la 200 de km de Moscova, Garda Naţională s-a concentrat asupra căilor de acces către capitală şi că grupul Wagner „nu ar fi putut cuceri” oraşul.

Garda Naţională, cu efective de 200.000 de soldaţi, a fost înfiinţată de Putin în 2016 şi este subordonată direct preşedintelui. Zolotov este considerat un aliat apropiat al acestuia.