„Preşedintele-ales mi-a confirmat că este dispus să normalizeze relaţiile ruso-americane. I-am spus şi eu acelaşi lucru. Nu am discutat despre (locul) unde şi când să ne întâlnim”, a declarat duminică Putin.
Liderul rus a mai declarat în această conferinţă de presă pe care a susţinut-o la Lima, după încheierea summitului APEC, că Moscova este pregătită să „îngheţe” producţia de petrol la nivelul actual.
Putin a spus că i-a mulţumit preşedintelui american Barack Obama, cu care s-a întâlnit duminică, la Lima, „pentru anii de muncă în comun”.
„I-am spus că am fi fericiţi să-l vedem (pe Obama) în Rusia oricând vrea, poate şi doreşte”, a declarat Putin.