Putin: Ucraina ar putea primi gaze ieftine pe termen lung

Oferta Rusiei pentru un discount temporar de 33% aplicat preţului gazelor livrate Ucrainei ar putea fi prelungită pe termen lung, a declarat miercuri preşedintele rus Vladimir Putin, la conferinţa de presă anuală, transmite Bloomberg.
Economica.net - joi, 19 dec. 2013, 15:49
Putin: Ucraina ar putea primi gaze ieftine pe termen lung

Rusia va furniza Ucrainei gaze mai ieftine cu o treime, de la 1 ianuarie, precum şi împrumuturi în valoare de 15 miliarde de dolari, prin achiziţii de obligaţiuni guvernamentale, datorită legăturilor speciale, „ca între rude apropiate”, dintre cele două ţări, pentru a atenua dificultăţile economice, a spus Putin.

„În ceea ce priveşte gazele, este o decizie temporară, dar poate fi extinsă prin hotărârea ambilor parteneri. Sper că putem conveni un aranjament pe termen lung, este perfect posibil”, a arătat liderul de la Kremlin.

Ucrainenii participă la Kiev la cele mai ample proteste din ultimii 10 ani, după ce preşedintele Viktor Ianukovici a respins luna trecută semnarea acordului de asociere cu Uniunea Europeană.

În urmă cu două zile, Putin a prezentat un pachet de ajutor destinat Ucrainei, după discuţii cu Ianukovici la Moscova. Astfel, Rusia a acceptat reducerea preţului gazelor livrate Ucrainei cu circa o treime, la 268,5 dolari pentru o mie de metri cubi, de anul viitor. Finanţarea de 15 miliarde de dolari va avea loc în 2013 şi 2014.

Ucraina se confruntă cu a treia recesiune de după 2008 şi cu scăderea rezervelor valutare.

Putin a mai spus că Rusia nu se opune, în principiu, acordului Ucrainei cu UE, dar că acesta ar afecta economia rusă.

Te-ar mai putea interesa și
24,5% din consumul final brut de energie în UE a provenit din surse regenerabile
24,5% din consumul final brut de energie în UE a provenit din surse regenerabile
În 2023, 24,5% din consumul final brut de energie în UE a provenit din surse regenerabile, în creștere cu 1,4 puncte procentuale față de 2022, potrivit Eurostat....
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, au scăzut în luna noiembrie cu 1,5%, până la nivelul de 47,7 miliarde lei
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, au scăzut în luna noiembrie cu 1,5%, ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, au scăzut în luna noiembrie cu 1,5%, ...
Prețul terenurilor arabile a ajuns la o medie de peste 8.400 de euro anul trecut. S-au scumpit cu 4,8%
Prețul terenurilor arabile a ajuns la o medie de peste 8.400 de euro anul trecut. S-au scumpit cu 4,8%
Prețul mediu al unui hectar de teren arabil a ajuns anul trecut la 41.624 lei ( 8.414 euro) în România, fiind cu 4,8% ...
Poziția pe Bursa din Frankfurt a Volkswagen pierde teren, valoarea acțiunilor a scăzut cu 2,39%
Poziția pe Bursa din Frankfurt a Volkswagen pierde teren, valoarea acțiunilor a scăzut cu 2,39%
Acțiunile Volkswagen au scăzut luni cu 3% la începutul tranzacțiilor, analiştii citand incertitudinea cu privire la ...