Putin vrea să schimbe regulile pentru investigaţiile fiscale, miliardarul Prohorov este împotrivă

Economica.net
20 11. 2013
putin_31605300

Eliminarea riscului ca inspectorii să poată fi sancţionaţi în cazul unor abuzuri sau erori de către Serviciul Fiscal Federal reprezintă o inversare a deciziilor adoptate în 2011 menite să prevină fabricarea de dosare, în scopul extorcării de bani de la companii.

Prohorov, cu o avere estimată la 13 miliarde de dolari, a criticat noile propuneri drept „prost gândite şi periculoase”, într-un comunicat care însoţeşte o petiţie lansată miercuri pe site-ul partidului său, Platforma Civică.

Modificările referitoare la investigaţiile fiscale au expus o fisură politică, neobişnuită, între Putin şi premierul Dmitri Medvedev, care a aprobat reforma din 2011, pe vremea când era preşedinte.

Medvedev s-a declarat săptămâna trecută împotriva reformei susţinute de Putin. La scurt timp, preşedintele a respins criticile şi a spus că membrii guvernului ar trebui să se gândească să renunţe la funcţii, dacă nu sunt de acord cu iniţiativele susţinute de preşedinte.

Cotidianul de afaceri Vedomosti a relatat că guvernul a propus modificarea proiectului, pentru reducerea puterii investigatorilor fiscali în anchete.

Proiectul de lege privind modificarea regulilor investigaţiilor fiscale a fost depus în luna octombrie la camera inferioară a Parlamentului rus, Duma de Stat, de către preşedinţie.

Oamenii de afaceri susţin că hărţuirile la care sunt supuşi de către autorităţi ale statului reprezintă un impediment major pentru activităţile lor şi au salutat eforturile lui Medvedev de a reduce inspecţiile arbitrare.

În 2010, au fost înregistrate peste 14.000 de acuzaţii privind delicte fiscale. Numărul acestora a scăzut la 8.600 în 2011, iar anul trecut la 5.800.

Autorităţile caută soluţii de creştere a veniturilor bugetare, printr-un regim fiscal mai strict, în condiţiile încetinirii creşterii economice a Rusiei.