PwC: Băncile europene riscă o criză de capital anul viitor, din cauza reglementărilor mai stricte

Băncile europene riscă o criză de capital anul viitor din cauza noilor reglementări din sectorul financiar, cu un deficit estimat la 280 de miliarde de euro, potrivit companiei de consultanţă PricewaterhouseCoopers (PwC), relatează CNBC.
Economica.net - J, 28 nov. 2013, 17:01
PwC: Băncile europene riscă o criză de capital anul viitor, din cauza reglementărilor mai stricte

Într-un raport numit „De-leverage take 2”, PwC afirmă că rezervele de capital ale băncilor vor fi supuse mai multor presiuni, respectiv nivelul de capital cerut de reglementările Basel III, prevederile referitoare la gradul de îndatorare şi evaluarea cuprinzătoare care va fi efectuată anul viitor de Banca Centrală Europeană (BCE).

PwC avertizează că aceste probleme vor fi complicate de noi reglementări din partea unor state.

Pentru a acoperi deficitul de capital, băncile vor fi nevoite să facă emisiuni de titluri în valoare de 180 de miliarde de euro.

Miles Kennedy, partener la PwC, consideră că băncile europene vor traversa o perioadă turbulentă în următorii ani, iar instituţiile financiare din afara zonei euro şi a influenţei BCE nu vor fi imune.

„Pentru băncile din afara razei de acţiune a BCE, dificultăţile nu vor fi mai puţin intense. Acest punct de vedere este scos în evidenţă de un schimb recent de scrisori între ministrul britanic de Finanţe şi guvernatorul Băncii Angliei”, a scris Kennedy.

Autorităţile de reglementare vor da timp băncilor să respecte noile reglementări, dar pieţele vor exercita presiuni, astfel că instituţiile financiare vor continua programele de reducere a datoriilor.

La sfârşitul lunii octombrie, BCE a introdus noi reglementări potrivit cărora băncile din zona euro trebuie să deţină capital echivalent cu 8% din activele ponderate în funcţie de risc, pentru a se proteja de eventuale şocuri.

Preşedintele BCE Mario Draghi a declarat că o evaluare cuprinzătoare aplicată uniform tuturor băncilor importante, reprezentând 85% din sistemul bancar din zona euro, este un pas important pentru Europa şi pentru viitorul economiei regiunii.

Băncile supuse evaluării BCE trebuie să acţioneze din timp în privinţa capitalului, chiar dacă analiza băncii centrale nu se va încheia decât spre sfârşitul anului viitor.

Măsurile luate din timp de către bănci vor reduce riscul unei perturbări a pieţei sau al instabilităţii şi vor evita necesitatea de a recurge la sprijin de stat, consideră Kennedy.

Te-ar mai putea interesa și
Situația de urgență privind aprovizionarea cu țiței și motorină a încetat
Situația de urgență privind aprovizionarea cu țiței și motorină a încetat
Situația de urgență în aprovizionarea cu țiței și motorină a României, instituită pe data de 28 iulie 2025, a încetat, a transmis marți Ministerul Energiei, într-un comunicat de presă,......
Reprezentanții patronatului Concordia propun posibilitatea acordării de plăți anticipate din Pilonul II de pensii în caz de boli grave
Reprezentanții patronatului Concordia propun posibilitatea acordării de plăți anticipate din Pilonul II de pensii în ...
Reprezentanții patronatului Concordia propun posibilitatea efectuării de plată anticipată din Pilonul 2 de pensii în ...
UE continuă să vizeze economia Rusiei, iar următorul pachet de sancțiuni ar urma să fie gata luna viitoare – Kaja Kallas
UE continuă să vizeze economia Rusiei, iar următorul pachet de sancțiuni ar urma să fie gata luna viitoare – Kaja ...
Șefa diplomației europene Kaja Kallas a declarat marți că Uniunea Europeană (UE) va continua să vizeze economia de ...
Liderii europeni și-au adaptat limbajul, pentru a nu-l supăra pe Trump. Armistițiu a devenit oprire a masacrelor
Liderii europeni și-au adaptat limbajul, pentru a nu-l supăra pe Trump. Armistițiu a devenit oprire a masacrelor
Apelurile pentru un armistițiu în Ucraina s-au încheiat și locul lor a fost luat în discursul liderilor europeni de ...