PwC BRS pregătește pentru la anul o nouă licitaţie pentru terenul de nouă hectare al Bel Rom Nouă, companie aflată în faliment

Divizia de restructurare a PwC România, PwC Business Recovery Services (PwC BRS), va lansa la începutul anului 2020 o licitație publică deschisă, cu strigare, pentru vânzarea terenului din București al Bel Rom Nouă, firmă aflată în faliment din octombrie 2016.
Economica.net - vin, 13 dec. 2019, 14:47
PwC BRS pregătește pentru la anul o nouă licitaţie pentru terenul de nouă hectare al Bel Rom Nouă, companie aflată în faliment

Situat pe Șoseaua Colentina, terenul are o suprafață totală de 89.502 metri pătrați (aproape 9 hectare), iar în cadrul licitației va avea un preț de pornire de 18,5 milioane euro.

„Terenul are un potențial de dezvoltare deosebit atât prin suprafața generoasă, cât și prin poziționare. Valorificarea activelor în distress reprezintă una dintre activitățile căreia îi alocăm o atenție deosebită în cadrul procedurilor de insolvență și distress M&A pe care le administrăm, valorificând contactul permanent pe care îl avem cu diferiți investitori locali și regionali. Vom anunța în curând și data la care va avea loc licitația”, a declarat Cristian Gavril, liderul departamentului de Restructurare din cadrul PwC România.

În calitate de lichidator judiciar al Bel Rom Nouă, PwC BRS a asigurat premisele unei valorificări optime a activelor societății și a reușit să obțină recent reactivarea codului de TVA al societății, venind astfel în interesul investitorilor interesați, prin limitarea impactului fiscal.

Societatea Bel Rom a intrat în faliment în octombrie 2016, iar în anul 2017 PwC BRS a preluat mandatul de lichidator judiciar.

Terenul fostei fabrici Helitube din cartierul bucureștean Colentina a fost cumpărat inițial de belgienii de la Mitiska, care plătiseră la licitație 16,8 milioane de euro, dar licitația a fost contestată de SIF Banat Crişana şi reluată anul acesta. SIFI BH Retail S.A., deţinută de SIF Banat Crişana, a contestat licitaţia şi a cerut instanţei suspendarea contractului de vânzare-cumpărare adjudecat de firma deţinută de fondul belgian. SIF Banat Crişana „consideră că lichidatorul judiciar cu rea credinţă a încălcat principiul maximizării averii debitoarei”, se mai arată în documentele citate, şi că nu a fost acceptată ca participat în cadrul licitaţiei din iunie.

Astfel, la un deceniu distanță de momentul în care dezvoltatorul belgian Bel Rom plănuia să construiască pe terenul de 89.000 mp al fabricii Helitube un mall și clădiri de birouri în valoare de 100 de milioane de euro, după ce-l cumpărase de la o firmă a omului de afaceri Corneliu Găvăneanu, la un preț estimat la 60 milioane de euro, platforma își caută din nou stăpân.

Te-ar mai putea interesa și
Radu Miruță: Toată lumea trebuie să înțeleagă că digitalizarea este o prioritate. Nu mai există scuză că nu se poate susţine financiar proiectul de digitalizare a ţării
Radu Miruță: Toată lumea trebuie să înțeleagă că digitalizarea este o prioritate. Nu mai există scuză că nu se ...
Nu mai există scuză că nu se poate susţine financiar proiectul de digitalizare a ţării pentru că absolut toată lumea, şi societatea civilă, şi mediul politic, trebuie să înţeleagă că......
Eltra Logis deschide un nou birou la Cluj-Napoca
Eltra Logis deschide un nou birou la Cluj-Napoca
Eltra Logis, unul dintre principalii jucători locali de pe piața de logistică, transport și depozitare de nișă, și-a ...
Kerr Cheng preia conducerea HONOR România cu misiunea de a accelera dezvoltarea companiei pe piața locală
Kerr Cheng preia conducerea HONOR România cu misiunea de a accelera dezvoltarea companiei pe piața locală
HONOR România a anunțat numirea lui Kerr Cheng în funcția de country manager începând cu trimestrul patru al acestui ...
Alexandru Nazare: Comisia Europeană confirmă respectarea angajamentelor fiscale de către România. Procedura de deficit excesiv rămâne în suspensie, iar procedura de suspendare a fondurilor europene a fost îngheţată
Alexandru Nazare: Comisia Europeană confirmă respectarea angajamentelor fiscale de către România. Procedura de deficit ...
Procedura de suspendare a fondurilor europene a fost îngheţată şi România îşi păstrează accesul deplin la finanţările ...