PwC propune Guvernului simplificarea sistemului de TVA

Economica.net
30 01. 2013
bani-sanatate_98067600

„Lipsa consultărilor cu mediul de afaceri este una dintre tarele pe care niciun Guvern nu a reuşit să şi le însuşească. Simplificarea este reală dacă nu este o obligaţie”, a declarat miercuri, Ionuţ Simion, tax partner al PwC, la o conferinţă organizată de Ziarul Financiar şi compania de consultanţă.

Spre exemplu, în ţări precum Polonia, Sovenia şi Suedia, taxa pe valoare adăugată este aplicată la încasare, dar sistemul este opţional.

La rândul său, Daniel Anghel, partener PwC, apreciază că România ar trebui să implementeze prevederile directivei europene pe TVA pentru firmele mici, potrivit căreia IMM-urile au posibilitatea de a restrânge impozitul pe venit, pe profit si TVA într-un singur impozit, aplicat cifrei de afaceri.

„Aplicarea unui singur impozit ar simplifica procesul de raportare al firmelor, cu reducerea poverii administrative şi a evaziunii fiscale”, a spus Anghel.

Secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice Dan Manolescu a declarat că Guvernul vrea să simplifice regimul de TVA şi să coreleze legislaţia românească cu prevederile şi practicile din Uniunea Europeană.

În ceea ce priveşte reducerea poverii administrative, pe care românii o consideră foarte mare, Ionuţ Simion a menţionat că aceasta trebuie să acopere mai multe domenii.

„Fiecare dintre companii are obligaţia să plătească doi lei, trei lei, cinci lei şi să alerge pe la diferite instituţii administrative. Sarcina fiscală trebuie aplicată nu numai celor care plătesc taxe şi impozite, şi ci celor care nu fac acest lucru. Nu poţi da mereu în acelaşi măgar care trage la căruţa încărcată”, a afirmat partenerul PwC.

Consultanţii fiscali mai propun scutiri reale la profitul şi dividendul reinvestit, prevedere care, deşi este inclusă în Codul Fiscal, are probleme la aplicare. Totodată, mai este necesară o deducere suplimentară a dobânzii aferente creditelor pentru activităţile de agricultură, IT, energie regenerabilă şi îmbunătăţirea consumului de energie.

Potrivit datelor statistice, IMM-urile reprezintă 99,7% din totalul firmelor din România. Din 530.000 de societăţi din România, doar 1.500 sunt companii mari.