PwC România: Peste jumătate dintre directorii generali din România sunt îngrijoraţi de schimbările tehnologice
‘Directorii generali din România în proporţie de 60% sunt îngrijoraţi şi foarte îngrijoraţi de viteza cu care se produc schimbările tehnologice. Sunt peste media Uniunii Europene, unde avem 37%, şi a ţărilor din Europa de Est, unde avem 45%. Este chiar mai mare decât media la nivel global, de 56%. Este clar o preocupare majoră legată de viteza schimbărilor tehnologice şi de modul în care ele afectează business-ul’, a spus Ionuţ Simion în cadrul Forbes – CEE FORUM.
Potrivit acestuia, liderii afacerilor de familie, în proporţie de 67%, consideră necesitatea de a inova continuu drept una dintre cele mai importante provocări în următorii 5 ani.
De asemenea, 90% dintre antreprenori sunt de părere că organizaţia lor trebuie să se adapteze la o lume în care tehnologia digitală este omniprezentă.