PwC: Ţările din Europa Centrală şi de Est au nevoie de 615 de miliarde de euro pentru proiecte de infrastructură

Economica.net
20 07. 2017
utilaj_6785948768594_20267300

Statele din Europa Centrală şi de Est reprezintă 28% din teritoriul Uniunii Europene (UE), 22% din populaţia acesteia, dar numai 10% din PIB-ul UE, potrivit raportului. Totodată, una dintre principalele provocări cu care se confruntă regiunea în prezent este să găsească surse de finanţare pentru proiectele de infrastructură de transport, scrie News.ro.

”Mai mult de 80 de miliarde de euro au fost investite în regiune în exerciţiul financiar european 2007-2013 din fonduri structurale şi de coeziune. Insă necesarul de finanţare a investiţiilor în infrastructură rămâne foarte ridicat, regiunea având nevoie de 615 miliarde de Euro până în 2025”, se arată în comunicat.

În ciuda progresului înregistrat în ultimii ani, la nivelul ţărilor din regiune există în continuare un deficit de investiţii în infrastructura de transport, consideră country managing partner în cadrul PwC România Ionuţ Simion.

”Este clar însă că necesarul de finanţare a acestor lucrări de infrastructură depăşeşte posibilităţile actuale ale bugetelor naţionale ale ţărilor din regiune, implicit şi pe cel al României. Tocmai de aceea trebuie căutate resurse financiare suplimentare în sectorul privat, prin punerea în aplicare a unei legislaţii viabile privind parteneriatele public-privat. Din păcate, deşi în România avem bazele unei astfel de legislaţii, acesteia îi lipsesc normele de aplicare, nefiind funcţională la acest moment”, a declarat Ionuţ Simion.

România în special are nevoie de investiţii masive pentru îmbunătăţirea infrastructurii de transport, a atras atenţia un director pe zona de servicii de consultanţă pentru sectorul public din cadrul PwC România, Ruxandra Chiriţă.

”Potrivit Indexului Competitivităţii Globale publicat de Forumul Economic Mondial, România înregistrează unul dintre cele mai scăzute scoruri din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte calitatea infrastructurii, de 3,61, în vreme ce media ţărilor UE 15 este de 5,65, iar media statelor din ECE este de 4,02. În exerciţiul financiar european 2007-2013, din totalul de 82 de miliarde de Euro de fonduri structurale şi de coeziune investite în regiune în proiectele de infrastructură de transport, România a atras mai puţin de 7%, în vreme ce Polonia a folosit peste 30% din această sumă”, a spus Ruxandra Chiriţă, în cadrul comunicatului.

După decenii de lipsă de investiţii, regiunea Europei Centrale şi de Est a făcut progrese în ultimii ani, peste 5.600 de kilometri de autostradă fiind construiţi în ultimii 20 de ani.

”Acest lucru s-a datorat în bună măsură finanţărilor europene: peste 150 de miliarde de Euro din fondurile structurale au fost utilizate în această perioadă în regiune, la care s-au adăugat facilităţi adiţionale precum Connecting Europe sau finanţările oferite de Banca Europeană de Investiţii. În plus, investitorii privaţi au investit miliarde de Euro în proiecte de transport cheie în Polonia, Slovacia, Ungaria şi Croaţia”, se arată în raport.

Autorii raportului subliniază faptul că deşi investitorii rămân interesaţi de astfel de oportunităţi în regiune, aceştia se aşteaptă la proiecte bine documentate şi cu un profil echilibrat de risc şi profitabilitate, iar atingerea acestui echilibru între risc şi rentabilitate va fi esenţială pentru a menţine fluxul de investiţii private în regiune.