PwC: Toate prognozele pentru România indică o încetinire a ritmului de creştere economică

Bucureşti, 7 ian /Agerpres/ - Toate prognozele pentru România, inclusiv cea mai optimistă, de 4,1%, aparţinând Guvernului, indică o încetinire a ritmului de creştere economică pentru acest an faţă de anii anteriori, fiind în linie cu tendinţa economiei globale, potrivit unui comunicat al PwC România citat de Agerpres.
Economica.net - mar, 07 ian. 2020, 10:14
PwC: Toate prognozele pentru România indică o încetinire a ritmului de creştere economică

„Toate prognozele pentru România, inclusiv cea mai optimistă de 4,1% aparţinând Guvernului, indică o încetinire a ritmului de creştere economică pentru acest an faţă de anii anteriori, în linie cu tendinţa economiei globale. Prin urmare, un cadru legislativ stabil şi predictibil, precum şi investiţii publice, mai ales în infrastructură fizică, ar putea contribui la activitatea economică. Din păcate, nivelul scăzut al încasărilor bugetare ca pondere în PIB şi ritmul alert de majorare a cheltuielilor curente ale statului pun presiuni şi limitează rolul politicii fiscal-bugetare în stimularea creşterii economice. În 2020, şi cu atât mai mult în anii următori, ar trebui să aibă loc o consolidare a finanţelor publice prin îmbunătăţirea colectării taxelor şi recalibrarea cheltuielilor publice pentru a crea un climat investiţional favorabil”, arată Ionuţ Simion, Country Managing Partner PwC România.

Potrivit Global Economy Watch – 2020 Predictions, economia globală va avea un ritm de creştere modest în 2020, de circa 3,4%, comparativ cu media pe termen lung a secolului 21, de 3,8% pe an.

Previziunile PwC arată că economia globală va avansa din inerţie, în 2020, atâta timp cât tensiunile comerciale continuă să creeze provocări. Cu toate acestea, este de aşteptat ca serviciile să rămână unul dintre punctele forte pentru comerţul global, valoarea totală a exporturilor de servicii la nivel global fiind prognozată să atingă un record de 7 trilioane de dolari în 2020.

„Globalizarea a fost o caracteristică definitorie a economiei globale încă din anii ’70. Cu toate acestea, volumul global de mărfuri tranzacţionate a încetinit dramatic şi chiar a stagnat în 2019. Având în vedere desfiinţarea efectivă a mecanismului de soluţionare a litigiilor din cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului în luna decembrie, ne putem aştepta la momente mai dificile pentru comerţul mondial”, spune Barret Kupelian, economist şef, PwC Marea Britanie.

Conform scenariului de bază, prognoza PwC este că toate economiile mari vor creşte în 2020. Activitatea economică a SUA se va extinde cu aproximativ 2%, în linie cu rata sa potenţială de creştere. Zona euro va avea un ritm de creştere de aproximativ 1%. Germania şi alte economii sensibile la fluxurile comerciale globale vor deveni mai dependente de consumul intern ca sursă de creştere, în loc de exporturi şi investiţii nete. Dintre economiile emergente, cea a Chinei ar putea avansa cu mai puţin de 6%. Conform ultimelor estimări ale FMI, 2019 a fost anul în care India a depăşit Marea Britanie şi Franţa, devenind a cincea cea mai mare economie a lumii. Dacă va menţine această tendinţă, India va depăşi Germania până în 2025 şi Japonia înainte de 2030, urmând să ajungă a treia economie a lumii, după SUA şi China.

Economiile G7 vor continua să genereze aproximativ 2 milioane locuri de muncă în acest an. Patru din cinci noi locuri de muncă din ţările G7 vor fi create de SUA, Marea Britanie şi Japonia. Pe măsură ce forţa de muncă disponibilă din G7 devine din ce în ce mai puţină, câştigurile vor continua traiectoria ascendentă. În absenţa îmbunătăţirii productivităţii, marjele de profit ale companiilor ar putea fi afectate.

Conform studiului, în 2020, populaţia lumii va ajunge la 7,7 miliarde, ceea ce reprezintă o creştere de 10% faţă de 2010. China, India şi Africa Subsahariană vor contribui cu aproximativ jumătate din creşterea anuală a populaţiei globale. În acelaşi timp, numărul persoanelor în vârstă de peste 60 de ani va depăşi un miliard în acest an.

De asemenea, studiul mai arată că Olanda are cele mai mari şanse să câştige Campionatul Euro 2020 (Campionatul European de Fotbal UEFA); nivelul crescut de automatizare în majoritatea industriilor va majora stocul operaţional de roboţi la peste 2,6 milioane, în 2020; mai mult de jumătate de miliard de oameni vor locui în cele mai mari 30 de oraşe ale lumii, iar cel mai mare oraş din lume din punct de vedere al populaţiei va fi Tokyo, urmat de Delhi şi Shanghai.

 

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...