PwC: Valoarea pieţei de fuziuni şi achiziţii din România a scăzut cu 12% în 2018, până la 5 miliarde de euro

Piaţa de fuziuni şi achiziţii (M&A) din România s-a cifrat, în 2018, la 5 miliarde de euro, în scădere cu 12% faţă de anul precedent, arată raportul PwC Romanian M&A Outlook, prezentat, miercuri, într-o conferinţă de specialitate.
Economica.net - mie, 27 feb. 2019, 13:05
PwC: Valoarea pieţei de fuziuni şi achiziţii din România a scăzut cu 12% în 2018, până la 5 miliarde de euro

Conform documentului, deprecierea înregistrată faţă de anul 2017 s-a situat în linie cu evoluţia pieţei Europei Centrale şi de Est.

În privinţa volumelor, cele peste 170 de tranzacţii înregistrate în 2018 în România au însumat aproximativ 5 miliarde de euro, iar suma are în vedere valorile tranzacţiilor făcute publice, dar şi estimări şi proiecţii ale valorilor, în situaţiile în care date referitoare la preţ nu au fost disponibile din surse publice.

În acest sens, numărul tranzacţiilor este în creştere comparativ cu anii precedenţi, când s-au înregistrat, în medie, 130-140 de tranzacţii pe an.

„Numărul mare de tranzacţii înregistrate în 2018 reflectă efervescenţa pieţei pe care am simţit-o cu toţii. 2017 şi 2018 au fost pentru România anii cu cea mai mare valoare a activităţii de tranzacţii, depăşind vârful anterior din perioada 2006-2008. În prezent, oportunităţile de finanţare şi creştere pe care le au societăţile româneşti se află atât pe piaţa de capital, cât şi în zona de fuziuni şi achiziţii (tranzacţii private). Vânzarea, parţială sau totală, a afacerii către un investitor care are atât forţa financiară, cât şi deschiderea către pieţe care, până la momentul tranzacţiei, nu au putut fi adresate, este o cale de creştere pe care tot mai multe societăţi româneşti o au în vedere’, a declarat Anda Rojanschi, partener D&B David şi Baiaş.

Raportul PwC România relevă că, pentru anul 2018, cele mai efervescente domenii au fost IT&C, servicii medicale şi farma, imobiliar şi producţie industrială. Cu un an în urmă, în top apărea şi sectorul serviciilor financiare.

În ultimii ani, s-au înregistrat anual aproximativ 15 tranzacţii de peste 100 de milioane de euro, în timp ce valoarea totală a pieţei a fost influenţată, în fiecare an, de numărul tranzacţiilor de peste 100 de milioane de euro, se arată în studiu. Totodată, media valorică anuală s-a situat în jurul valorii de 30 de milioane de euro, iar dacă sunt excluse tranzacţiile mari, media pieţei ajunge la aproximativ 14 milioane de euro/tranzacţie.

Specialiştii PwC România anticipează pentru anul 2019 o evoluţie similară ultimilor doi ani atât în ceea ce priveşte valoarea pieţei, cât şi numărul de tranzacţii. „Sunt proiecte deja începute în mai multe sectoare, iar finalizarea cu succes a acestora depinde în mare măsură de stabilitatea economică şi legislativă a ţării. Dacă aceste elemente sunt întrunite, vedem un an foarte bun pentru piaţa de fuziuni şi achiziţii’, a spus George Ureche, director şi liderul echipei de tranzacţii în cadrul PwC România.

Raportul PwC Romanian M&A Outlook a fost întocmit pe baza informaţiilor publice ale tranzacţiilor înregistrate în anul 2018. Realizatorii studiului precizează că acolo unde nu au fost disponibile date publice s-au folosit estimări şi proiecţii bazate pe industria din care au făcut parte respectivele companii.

PwC România organizează, miercuri, la Bucureşti, conferinţa cu tema „Pulsul tranzacţiilor în 2018. Perspective pentru 2019”.

Te-ar mai putea interesa și
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. Care va fi valoare mesei zilnice
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. ...
Peste 540.000 de copii - preşcolari şi elevi din învăţământul preuniversitar - vor beneficia anul viitor de o masă caldă sau un pachet alimentar, cu o valoare zilnică de 16,5 lei pentru......
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
România îşi va respecta, după mulţi ani, angajamentele luate, va respecta ţinta de deficit bugetar, a declarat, marţi, ...
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Executivul a aprobat, pentru anul 2026, un contingent de 90.000 de lucrători străini nou - admişi pe piaţa forţei de ...
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi despre deficit – Cele mai importante declaraţii
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat că dacă vom fi pridenţi nu va fi nevoie de creşteri de taxe şi impozite în 2026. ...