Qatar Airways zboară zilnic pe ruta Bucureşti-Sofia, de la 1 octombrie

19 08. 2014
9056228902_c93c4ffa25_z_49391200

Qatar Airways operează în prezent cinci zboruri pe săptămână pe ruta Bucureşti-Sofia, iar de la 1 octombrie vor mai fi adăugate două noi frecvenţe, potrivit unui comunicat al companiei.

Zborurile vor fi efectuate cu o aeronavă A320, care va oferi în plus 408 locuri/săptămână: 360 la clasa Economic şi 48 la Business Class.

„Bucureşti-Sofia este o rută extrem de populară pentru cei care călătoresc în şi dinspre Europa. Cele două frecvenţe suplimentare vor contribui la satisfacerea cererii pe care am înregistrat-o pentru această rută. Europa este o destinaţie căutată de pasagerii noştri, în special pentru cei din Asia de Est şi suntem încântaţi că suntem în măsură să oferim mai multe opţiuni celor care doresc să călătorească cu noi şi să se bucure de serviciul de cinci stele”, a declarat Akbar Al Baker, CEI Qatar Aiways Group.

Qatar Airways a intrat pe piaţa din România în ianuarie 2011 cu zboruri pe ruta Bucureşti-Doha. În toamna aceluiaşi ani lansa şi patru zboruri pe săptâmână pe ruta Bucureşti-Sofia.

Cele mai căutate destinaţii din şi către Bucureşti şi Sofia sunt Tokyo, Shanghai, Seul, Dubai, Melbourne, Singapore, Manila, Bangkok, Insulele Maldive, Nairobi şi Delhi.

Programul zborurilor suplimentare Doha-Bucureşti/Sofia în zilele de joi şi duminică:

Plecare din Doha la 08.10, sosire a Bucureşti la 13.05
Plecare din Bucureşti la 14.15, sosire la Sofia 15.15
Plecare din Sofia la 16.30, sosire la Bucureşti 17.25
Plecare din Bucureşti la 18.25, sosire la Doha 22.55

Compania naţională a statului Qatar are o flotă de 135 de avioane moderne şi zboară către 144 destinaţii de business şi de vacanţă din Europa, Orientul Mijlociu, Africa, Asia, America de Nord şi America de Sud.

CITEŞTE ŞI Câte noi companii aeriene au aterizat la Bucureşti în ultimii doi ani