Qatar ar putea cumpăra 20% din acţiunile celei mai vechi bănci din lume
Monte dei Paschi a primit fonduri de 4,1 miliarde de euro de la statul italian anul trecut, după pierderi cauzate de criza datoriilor suverane şi un scandal referitor la instrumente financiare derivate, scrie Mediafax. Banca intenţionează să atragă capital suplimentar de 3 miliarde de euro printr-o emisiune de acţiuni.
Vânzarea de acţiuni noi a fost amânată până la mijlocul anului 2014, după ce MPS, fundaţie caritabilă care are legături strânse cu politicienii locali, a cerut mai mult timp ca să-şi reducă participaţia pentru a plăti din datorii.
MPS este cel mai mare acţionar al Monte dei Paschi, în timp ce pe poziţia a doua, la mare distanţă, se află compania Finamonte, cu 4%. Doar alţi doi investitori, AXA (3,72%) şi JPMorgan (2,53%), mai deţin participaţii cu drept de vot mai mari de 2%.
Il Messaggero a scris, fără a preciza sursele, că banca de investiţii Lazard, care consiliază fundaţia, a reluat negocierile cu fondul din Qatar, începute anul trecut. La momentul respectiv, participaţia de 15-20% era evaluată la 368-490 milioane de euro, mai mult decât era dispus să plătească investitorul arab.
Fundaţia a refuzat să comenteze, însă a afirmat anterior că negociază cu investitori străini.
Publicaţia italiană a scris, de asemenea, că fondul suveran ar putea fi interesat şi de subscrierea de acţiuni în emisiunea de la mijlocul anului, cu intenţia de a-şi urca participaţia la 25%.
Pe lângă Monte dei Paschi, fondul din Qatar analizează investiţii şi în alte insltituţii de credit din Italia, inclusiv la UniCredit, cea mai mare bancă după active.