Qatarul a cumpărat 10% din Empire State Building

O companie afiliată Fondului suveran de investiţii din Qatar a anunţat marţi că a plătit 622 milioane de dolari pentru a prelua o participaţie de aproape 10% la compania care deţine celebra clădire Empire State Building din New York, transmite The Wall Street Journal. 
Economica.net - mie, 24 aug. 2016, 11:59
Qatarul a cumpărat 10% din Empire State Building
Qatar Investment Authority (QIA) a preluat un pachet de 29,6 milioane noi acţiuni clasa A cu o valoare de 21 de dolari fiecare şi în consecinţă va deţine o participaţie de 9,9% la Empire State Realty Trust, care posedă mai multe clădiri de birouri în Manhattan, printre care şi Empire State Building, una din cele mai cunoscute clădiri din lume. 

Fondul suveran de investiţii din Qatar, care deţine active în valoare de mai multe miliarde de dolari, a fost înfiinţat în anul 2005 pentru a gestiona excedentele bugetare ale micului stat din Golful Persic cu bogate rezerve de gaze naturale şi petrol. Între timp, QIA a preluat participaţii la mai multe companii occidentale, printre care şi Wolkswagen, precum şi celebrele magazine Harrods din Londra. În luna septembrie a anului trecut, QIA şi-a anunţat intenţia de a deschide un birou la New York şi de a investi 35 miliarde de dolari în SUA în următorii cinci ani. 

În ultimii ani, investitorii străini au cumpărat mai multe proprietăţi imobiliare renumite din Manhattan, în condiţiile în care guvernele străine şi fondurile au căutat investiţii care să genereze randamente mai mari decât titlurile de stat. Anul trecut, de exemplu, grupul chinez de asigurări Anbang Insurance Group a cumpărat hotelul Waldorf Astoria pentru aproape două miliarde de dolari. 

Inaugurat în 1931, Empire State Building are 443 de metri şi mult timp a fost cea mai înaltă clădire din lume.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...