Qatarul examinează încă achiziţionarea de sisteme antirachetă S-400 din Rusia – şeful diplomaţiei din emirat

Qatarul examinează încă o posibilă achiziţionare de sisteme antirachetă S-400 din Rusia, a afirmat luni la Doha ministrul de externe din emirat, şeicul Mohammed bin Abdulrahman al-Thani, adăugând că un potenţial acord în acest sens nu este problema Arabiei Saudite, relatează Reuters.
Economica.net - lun, 04 mart. 2019, 12:21
Qatarul examinează încă achiziţionarea de sisteme antirachetă S-400 din Rusia - şeful diplomaţiei din emirat

Ministrul de externe a mai spus că nu există semne de ameliorare în disputele din Golf privind acuzaţiile Arabiei Saudite şi ale altor state arabe potrivit cărora Qatarul ar susţine terorismul. Doha neagă acuzaţiile aduse.

„Există o discuţie pentru achiziţionarea de diferite echipamente ruseşti, dar nu există nicio înţelegere în ceea ce priveşte acest echipament special (S-400)”, a declarat şeicul Mohammed în cadrul unei conferinţe de presă comune cu ministrul de externe rus Serghei Lavrov.

„În ceea ce priveşte Arabia Saudită sau alte ţări, acesta nu este problema lor, este o hotărâre suverană a Qatarului „, a spus el, adăugând că un comitet tehnic studiază cele mai bune opţiuni pentru armata de mici dimensiuni, dar bogată a ţării.

Ministrul a răspuns la o întrebare despre unele informaţii apărute în iunie anul trecut în cotidianul francez Le Monde potrivit cărora regele Salman al Arabiei Saudite i-a trimis o scrisoare preşedintelui Franţei în care şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la discuţiile dintre Doha şi Moscova privind sistemele S-400.

Şeicul Mohammed a declarat că în discuţiile purtate cu Lavrov, care se află la Doha, prima etapă a unui turneu în regiunea Golfului, au fost abordate şi situaţiile din Siria şi Libia.

El a reiterat faptul că Doha nu este încă pregătită să normalizeze relaţiile cu Siria, apreciind că această ţară afectată de război trebuie să aibă o soluţie politică şi o conducere aleasă de popor. El a lansat de asemenea un apel la unitate în Libia.

 

Te-ar mai putea interesa și
La ce trebuie să fie atenți consumatorii când cumpără carne. Recomandări ANPC
La ce trebuie să fie atenți consumatorii când cumpără carne. Recomandări ANPC
Consumatorii trebuie să acorde o atenție sporită atunci când achiziționează produse din carne, atât pentru a se asigura de calitatea acestora, cât și pentru a preveni eventuale riscuri......
CNAB a finalizat lucrări de modernizare a infrastructurii aeroportuare pe aeroportul Henri Coandă în valoare de 56,6 milioane de lei
CNAB a finalizat lucrări de modernizare a infrastructurii aeroportuare pe aeroportul Henri Coandă în valoare de 56,6 milioane ...
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a anunțat finalizarea și recepția lucrărilor de modernizare prevăzute ...
S-a semnat contractul de 1,9 miliarde de euro pentru retehnologizarea Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă
S-a semnat contractul de 1,9 miliarde de euro pentru retehnologizarea Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă
S.N. Nuclearelectrica și consorțiul internațional Candu Energy Inc. o companie AtkinsRéalis, Ansaldo Nucleare, Canadian ...
Rezerva Federală a SUA estimează un ritm mai redus al scăderii dobânzilor în 2025
Rezerva Federală a SUA estimează un ritm mai redus al scăderii dobânzilor în 2025
Rezerva Federală a SUA (Fed) a redus miercuri dobânda de referinţă cu un sfert de punct procentual, la un interval cuprins ...