Qualcomm a respins oferta de preluare venită din partea Broadcom, de 121 de miliarde de dolari

Economica.net
16 02. 2018
qualcomm_1340923698_81856100

În acelaşi timp, Qualcomm s-a declarat deschisă la noi negocieri, apreciind că discuţiile dintre cele două companii au fost ‘constructive’.

‘Board-ul îşi menţine în unanimitate opinia potrivit căreia propunerea subevaluează Qualcomm şi are un nivel de risc inacceptabil de ridicat, prin urmare nu este în interesul deţinătorilor de acţiuni’, se arată într-o scrisoare trimisă vineri de Qualcomm către Broadcom.

Pe lângă oferta de 121 de miliarde de dolari considerată prea scăzută, Qualcomm are rezerve legate de problemele antitrust. Tranzacţia ar fi reprezentat cea mai mare achiziţie realizată vreodată în sectorul de tehnologie.

Anterior, în 6 noiembrie, Broadcom oferise doar 70 de dolari pentru fiecare acţiune Qualcomm sau 103 miliarde de dolari în numerar şi acţiuni pentru întreaga companie. Incluzând şi datoriile, oferta evalua compania Qualcomm la 130 de miliarde de dolari.

Oferta celor de la Broadcom a venit într-un moment în care Qualcomm încearcă să finalizeze preluarea NXP Semiconductors NV, unul dintre cei mai mari producători de chipuri pentru vehicule, o achiziţie de 38 de miliarde de dolari. Broadcom a subliniat că propunerea sa este valabilă indiferent dacă preluarea NXP de către Qualcomm se va finaliza sau nu.

Qualcomm, unul dintre primii producători de chipuri pentru telefoane mobile, furnizează chipurile de modem utilizate de firme precum Apple, Samsung şi LG pentru ca telefoanele lor să se conecteze la reţelele de date wireless. Dacă va reuşi să preia Qualcom, Broadcom va deveni furnizorul principal de chipuri utilizate în cele aproximativ 1,5 miliarde de smartphone-uri care ar urma să fie vândute la nivel mondial în acest an.