Dezvoltatorului brașovean Qualis i-a fost respinsă cererea de concordat preventiv. Un creditor îi cere intrarea în insolvență. Afacerile au scăzut cu 85%

Dezvoltatorului brașovean Qualis Properties, care în 2021 a listat prima sa emisiune de obligațiuni la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), a anunțat că Tribunalul Brașov i-a respins cererea de intrare în concordat preventiv. Totodată, unul dintre creditori a cerut intrarea companiei în insolvență. Cifra de afaceeri a companiei a scăzut în prima jumătate a acestui an cu aproape 85%.
Andrada Ghira - mie, 29 nov. 2023, 11:39
Dezvoltatorului brașovean Qualis i-a fost respinsă cererea de concordat preventiv. Un creditor îi cere intrarea în insolvență. Afacerile au scăzut cu 85%

Qualis Properties a anunțat că Tribunalul Brașov i-a respins cererea de intrare în concordat preventiv. „La data de 23.11.2023, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov cererea subscrisei privind deschiderea procedurii de concordat preventiv.  Prin Hotărârea nr. 704/2023 pronunțată în dosarul civil nr. 5194/62/2023, instanța a respins cererea.

Prin prezenta, vă aducem la cunoștință decizia noastră de a iniția procedura de concordat preventiv, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare. Aceasta decizie a fost luata cu scopul de a asigura o restructurare financiară adecvată și durabilă a companiei noastre, având în vedere provocările cu care ne confruntăm în prezent. Motivația noastră principală este de a menține sustenabilitatea afacerii noastre pe termen lung. Prin procedura de concordat preventiv, ne propunem să ajungem la un acord echitabil cu creditorii noștri, în vederea restructurării datoriilor și asigurării continuității operaționale”, se arată în anunțul companiei.

Compania poate face apel în șapte zile de la data comunicării. 

Antreprenorul Cătălin Dumitru Mândru este proprietarul societății, cu o participație de 95% din acțiuni, iar restul este deținut de firma Kron Build.

În urmă cu doi ani a listat prima sa emisiune de obligațiuni la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare (MTS). Obligațiunile sunt tranzacționate, din 9 aprilie, sub simbolul QUAL24E. Cu banii din obligațiuni, compania a finanțat achiziția de terenuri pentru noi proiecte rezidențiale.

Compania a avut în 2022 o cifră de afaceri de aproape 52 de milioane de lei și un profit de 8,33 milioane de lei.

În prima jumătate din acest an Qualis a raportat o cifră de afaceri de 3,61 milioane de lei, în scădere cu aproape 85% față de aceeași perioadă a anului trecut. Compania nu a vândut niciun apartament, iar cifra de afaceri a fost generată de veniturile din chiriile pe care le obține din închirirerea halelor industriale sau din alte sevicii de administrare a imobilelor.

Pierderea a fost de 6,3 milioane de lei. „Această pierdere este o situație temporară, iar societatea este deja angajată în luarea măsurilor necesare pentru a o corecta. Cauzele acestei pierderi provin de la mai mulți factori precum întârzieri birocratice de finalizare a unor proiecte, creșteri fără precedent ale materialelor utilizate pentru construirea proiectelor în curs”, se arată în raportarea la șase luni publicată la finele lunii septembrie.

Firma are datorii de peste 100 de milioane de lei de plătit într-o perioadă de până la un an.

Cerere de insolvență din partea unui creditor

În plus, dezvoltatorul a mai anunțat că unul dintre creditori a depus o cerere de intrare în insolvență a companiei, care are ca termen de judecată 1 februarie 2024.

Creditorul este firma Stalker Media SRL din Târgoviște, județul Dâmbovița, care are ca și obiect de activitate comerțul cu ridicata al metalelor și minereurilor metalice, potrivit datelor disponibile în platforma Termene.ro.

Stalker Meda, deținută de Dumitru Duță,  a avut anul trecut afaceri de 150 de milioane de lei, un profit de 4,3 milioane de lei și 87 de angajați.

Ce proiecte reziențiale are Qualis în derulare

La finele lunii iunie, dezvoltatorul avea în construcție trei proeicte rezindețiale: Qualis I, Qualis II și în proiectare Civiq, dar și extinderea proiectului Modulis, format din hale industriale.

Qualis I, situat în cartierul Tractor, a fost demarat în 2017. Cele 170 de apartamente construite au fost predate în perioada 2018-2020. În 2020, dezvoltatorul a decis să proiectul cu alte 276 de apartamente și 1.000 de mp de spații comerciale. Proiectul va fi finalizat integral în trimestrul IV din 2024. Valoarea de piață a proiectului este de 30 de milioane de euro.

Qualis II are 289 de apartamente și este în stadiu avansat de construcție și vânzare. Toate apartamentele au fost vândute, iar ultimul bloc va fi livrat la finele acestui an.

Dezvoltatorul mai are în proiectare ansamblul Civiq, care va avea 1.000 de apartamente, 4.000 de mp de spații de birouri și 9.000 de spații de retail.

Qualis mai avea la finele lunii iunie în construcție faza a doua a proiectului Modulis, format din hale industriale.

 

Te-ar mai putea interesa și
Nippon Steel a prelungit perioada de închidere a achiziției US Steel, pentru trimestrul I 2025
Nippon Steel a prelungit perioada de închidere a achiziției US Steel, pentru trimestrul I 2025
Compania japoneza Nippon Steel a anunțat că a prelungit perioada de închidere pentru achiziția sa de 15 miliarde de dolari a U.S. Steel, exprimându-și încrederea că achiziția va proteja și......
China și-a revizuit PIB-ul din 2023 cu 2,7%
China și-a revizuit PIB-ul din 2023 cu 2,7%
China și-a revizuit în sus produsul intern brut (PIB) din 2023 cu 2,7%, până la 129,4 mii de miliarde de yuani (17,73 ...
Cartierul din România cu cele mai multe apartamente de închiriat
Cartierul din România cu cele mai multe apartamente de închiriat
Un cartier din România are o ofertă generoasă pentru cei care sunt în căutarea unui apartament de închiriat. Aflată ...
Criza auto din Europa – China presează tot mai mult. Concedieri masive, închideri de fabrici, vânzări mai mici, costuri mai mari (retrospectivă 2024)
Criza auto din Europa – China presează tot mai mult. Concedieri masive, închideri de fabrici, vânzări mai mici, ...
Sectorul auto european s-a confruntat cu numeroase probleme în 2024, începând cu scăderea vânzărilor din cauza cererii ...