Quest Advisors va selecta managementul privat la Loteria Română
Procedura organizată pentr atribuirea contractului de prestări servicii având ca obiect „prestarea serviciilor de recrutare a resurselor umane pentru implementarea OUG 109/2011 la Loteria Română” vizează servicii de recutare a unui director general, a unui director economic şi a trei administratori.
Termenul de depunere a ofertelor a fost 26 octombrie, iar deschiderea ofertelor s-a realizat în 31 octombrie.
La selecţie au participat doi ofertanţi: Fast Forward Solution şi Quest Advisors, care pe partea juridică are subcontractant casa de avocatură Boştină şi Asociaţii.
Contactaţi de MEDIAFAX, reprezentaţii Boştină au refuzat să comenteze, arătând că informaţii nu pot oferi decât participanţii şi compania care a fost selectată câştigătoare.
Sursele citate au declarat că firma Quest Advisors a fost declarată câştigătoare joi şi a semnat deja contractul de prestări servicii cu Loteria Română.
Firma, specializată în management interimar, este deţinută de Vasile Luţai, Loredana Serfezi şi Andreea Acalovschi.