R. Moldova: Voronin susţine că, în cazul victoriei comuniştilor, nu va renunţa la Acordul de asociere cu UE

Economica.net
26 11. 2014
b070618f_93970200

‘Pe mine mă întreabă: veţi renunţa (la el)? Ei bine, ştiţi cum e la noi: da sau nu, negru sau alb. Nu, nu vom renunţa’, a declarat Voronin, după ce anterior se declarase hotărât să anuleze acest document. Într-o emisiune televizată, liderul comuniştilor moldoveni afirmase în urmă cu o lună că este decis să denunţe Acordul de asociere la Uniunea Europeană numai pentru a restabili relaţiile cu Rusia.

Partidul său pledează pentru apropierea Moldovei de Uniunea Europenă, dar intenţionează să ceară modificarea unor prevederi din Acordul de asociere la UE, afirmase el. ‘Acest acord trebuie să se bazeze pe interesele Republicii Moldova şi nu trebuie să pierdem prietenii noştri tradiţionali, trebuie să avem relaţii bune cu Rusia’, declarase atunci liderul comuniştilor moldoveni. El a mai spus că Moldova a semnat asocierea cu UE fără se consulte cu Rusia: ‘Ruşii întotdeauna au fost cei mai importanţi parteneri strategici ai Moldovei, de la Ştefan cel Mare până în anii de independenţă’.

Dintre partidele de stânga proruse, care au şansa să ajungă în parlament, se numără şi Partidul Socialiştilor din Moldova, care insistă asupra denunţării rapide a Acordului de asociere şi de liber schimb cu UE, în favoarea integrării în Uniunea eurasiatică. Liderul socialiştilor Igor Dodon, afirmase anterior, după o vizită efectuată la Moscova, că revenirea produselor moldoveneşti pe piaţa rusă nu este posibilă atât timp cât acest acord este în vigoare.

Partidul Comunist conduce în preferinţele electoratului, potrivit celui mai recent sondaj realizat în Republica Moldova. În alegerile de duminică, comuniştii ar putea obţine 19,6% din sufragii, fiind urmaţi de liberal-democraţi (PLDM) cu 17,2% din voturi, democraţi (PDM), cu 14,2%, Partidul Patria, cu 8,7% şi Partidul Liberal, cu 8,5%, potrivit rezultatelor acestei consultări.