RA-APPS a început licitaţiile: a vândut un singur teren în Snagov

Economica.net
12 03. 2012
teren_89495400

Pentru terenul în suprafaţă totală de 1.287 metri pătraţi din comuna Snagov (judeţul Ilfov) au fost cumpărate trei dosare de prezentare, dar la licitaţie s-a înscris o singură persoană, astfel că imobilul a fost cedat la preţul de pornire al licitaţiei, de 107.500 euro fără TVA, conform informaţiilor transmise agenţiei MEDIAFAX de către reprezentanţii Regiei Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS).

Al doilea teren din Snagov, în suprafaţă de 3.531 metri pătraţi, ofertat la un preţ de pornire de 224.700 euro fără TVA, nu a fost vândut deoarece la licitaţie nu s-a prezentat în final nicio persoană, deşi au fost cumpărate două dosare de prezentare. Regia urmează să organizeze o nouă licitaţie pentru acest imobil.

Peste două zile, RA-APPS va organiza licitaţii pentru cinci apartamente din Bucureşti, urmând ca la sfârşitul licitaţiei să fie ofertat complexul agrozootehnic Măgurele cu mai multe trei terenuri aferente.

Licitaţiile vor continua în următoarele două săptămâni pentru mai multe active, printre care hotelul Gloria din Suceava, casa de oaspeţi Brădet din Suceava, vila Predeal din aceeaşi staţiune montană, hotelul Dacia din Neptun-Olimp, vila Agigea din Eforie Nord şi vilele Egreta şi Cerna din Mamaia.

Lista primelor imobile scoase la vânzare, avizată de Guvern la sfârşitul anului trecut, nu include active valoroase precum Clubul Floreasca, hotelurile Triumf şi Mara, care urmează să fie ofertate ulterior.

Multe dintre toate aceste imobile au mai fost scoase la vânzare de RA-APPS şi în anii anteriori, dar fără succes.

În bugetul pentru acest an, Guvernul şi-a propus să încaseze 706 milioane lei (peste 160 milioane euro) din vânzarea imobilelor RA-APPS, veniturile din valorificarea unor bunuri din patrimoniul privat al statului urmând astfel să crească de la 1,8 milioane de lei, estimate pentru anul trecut.