RA-APPS a vândut complexul agrozootehnic Măgurele şi trei terenuri aferente cu două milioane euro

Economica.net
28 06. 2012
img_5890_13018000

Două dintre cele trei terenuri aferente sunt în suprafaţă de câte 11.000 metri pătraţi şi au fost vândute cu 120.000-156.000 euro, al treilea teren având o suprafaţă totală de 25.000 metri pătraţi şi fiind cedat cu 544.400 euro.

Preţurile nu includ TVA.

Activele au fost vândute prin licitaţie deschisă cu strigare, la care s-a înscris câte un singur ofertant.

În bugetul pentru acest an, Guvernul şi-a propus să încaseze 706 milioane lei din vânzarea imobilelor RA-APPS, veniturile din valorificarea unor bunuri din patrimoniul privat al statului urmând astfel să crească de la 1,8 milioane de lei, estimate pentru anul trecut.

Consultanţi imobiliari au declarat recent că înfiinţarea unui fond imobiliar listat la bursă pentru administrarea activelor RA-APPS sau transferul acestor servicii către fir­me private sunt alternative la vânzarea in­di­viduală a proprietăţilor, care ar asigura o trans­parenţă sporită şi un profit mai bun pen­tru stat.

Ei au arătat că vânzarea activelor RA-APPS în condiţiile actua­le ale pieţei nu este cea mai bună soluţie.

Înfiinţarea fondului de investiţii ar tre­bui însă precedată de o curăţare a porto­fo­liului, astfel încât să fie păstrate doar activele performante care să atragă investitori.