Palatul Primăverii, reşedinţa soţilor Ceauşescu, va fi deschis publicului

Fosta reşedinţă a soţilor Ceauşescu se va deschide publicului, informează Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), care precizează că sâmbătă va fi inaugurată expoziţia permanentă ''Palatul Primăverii'', potrivit Agerpres.
Economica.net - mar, 08 mart. 2016, 10:05
Palatul Primăverii, reşedinţa soţilor Ceauşescu, va fi deschis publicului

Potrivit sursei citate, deschiderea reşedinţei familiei Ceauşescu, demers susţinut de RA-APPS şi Secretariatul General al Guvernului (SGG), în coordonarea vicepremierului Vasile Dîncu, a fost făcută la propunerea Ministerului pentru Consultare Publică şi Dialog Civic.

Deschiderea Palatului Primăverii este un eveniment care se înscrie în campania „Dreptul tău de a cunoaşte (Sunhine Week, săptămâna datelor deschise şi a accesului la informaţii/arhive care se celebrează la nivel internaţional)”.

După inaugurarea de sâmbătă a expoziţiei permanente, programul cu publicul va fi reluat pe 19 martie, ora 10,00, se arată în comunicatul RA-APPS.

Reşedinţa familiei Ceauşescu, construită în perioada 1964-1965, după indicaţiile celor doi soţi, are peste 80 de încăperi, inclusiv sală de cinema şi piscină.

După decembrie 1989, în vila de protocol, administrată de RA-APPS, au fost primite o serie de delegaţii oficiale din ţară şi din străinătate.

Te-ar mai putea interesa și
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea Europeană
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea ...
Ministerul Comerțului din China a anunțat miercuri că va prelungi cu trei luni ancheta antidumping asupra coniacului originar din Uniunea Europeană, o perioadă mai scurtă decât cea permisă......
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Autoritățile din Taiwan au blocat tranzacția de 950 de milioane de dolari prin care Uber Technologies preia afacerea Foodpanda ...
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis miercuri o atenţionare Cod galben de inundaţii pe râuri ...
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, după ce am legalizat aceste tranzacții
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, ...
Companiile ruse au început să utilizeze bitcoin și alte monede digitale în plăți internaționale în urma modificărilor ...