RAAN datorează 130 de milioane Complexului Oltenia pentru cărbunele furnizat

Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN) datorează Complexului Energetic Oltenia 128.582.978 lei pentru cărbunele energetic livrat.  
Economica.net - Dum, 02 aug. 2015, 19:01
RAAN datorează 130 de milioane Complexului Oltenia pentru cărbunele furnizat

Liderul de sindicat Alexandru Tănase a declarat duminică, pentru AGERPRES, că actualul stoc de lignit, de aproximativ 20.000 tone, ar asigura funcţionarea sucursalei Romag-Termo a RAAN doar până la 6 august.

 „Ni s-au promis 25 de milioane de lei pentru a continua să menţinem în stare de siguranţă echipamentele. Se întârzie nejustificat alocarea acestor bani. Oprirea liniilor de fabricaţie, mai ales la Uzina de apă grea, unde există tone de hidrogen sulfurat, gaz foarte periculos pentru mediu şi oameni, trebuie făcută controlat”, a precizat Tănase.

 El a arătat că la RAAN încasările curente, rezultate din furnizarea de agent termic şi vânzarea energiei termice, se ridică la aproximativ 100.000 lei/zi, sumă insuficientă pentru a acoperi cheltuielile cu funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor, evaluate la 500.000 lei/zi.

 „În şedinţa creditorilor din 27 iulie s-a aprobat disponibilizarea din 1 octombrie 2015 a 1.525 de salariaţi, iar începând cu data de 31 martie 2016 – 520 de salariaţi. În primele 12 luni, aceştia vor primi câte 1.740 de lei/lună ca venit lunar de completare, iar după expirarea acestei perioade, tot pentru 12 luni, câte 1.200 de lei. Dacă autorităţile vor respecta aceste convenţii, vom vedea. Problema care ne interesează în cel mai înalt grad este închiderea, la 31 august, a platformelor industriale ale RAAN, care trebuie făcută etapizat, pentru a preveni riscurile unor accidente catastrofale”, a adăugat Tănase.

 În context, el a afirmat că este optimist şi că „guvernanţii vor raţiona şi nu vor mai crea probleme sociale şi nici nu vor pune în pericol viaţa şi sănătatea populaţiei din localităţile din împrejurul uzinei de apă grea Romag-Prod şi a celei din zonele transfrontaliere”

Te-ar mai putea interesa și
Marea Baltică va fi supravegheată de o forță NATO care va patrula pentru a proteja infrastructurile esenţiale
Marea Baltică va fi supravegheată de o forță NATO care va patrula pentru a proteja infrastructurile esenţiale
Premierul suedez a declarat că țara sa va pune la dispoziţie trei nave de război şi un avion pentru a fi supravegheate infrastructurile esenţiale din Marea Baltică şi „flota fantomă” a......
MAI: Aproape 450 de de şoferi au rămas sâmbătă fără permis de conducere
MAI: Aproape 450 de de şoferi au rămas sâmbătă fără permis de conducere
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat că aproape 450 de de şoferi au rămas ieri fără permis de conducere pentru ...
Credit Europe Bank devine sucursală olandeză. Ce înseamnă asta pentru clienții băncii din România?
Credit Europe Bank devine sucursală olandeză. Ce înseamnă asta pentru clienții băncii din România?
Începând cu 1 ianuarie 2025, Credit Europe Bank își desfășoară activitatea în România ca sucursală a băncii olandeze, ...
De luni, românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR cu dobânzi de peste 7%
De luni, românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR cu dobânzi de peste 7%
Românii pot investi, începând de luni, 13 ianuarie, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de 1, 3 și 5 ani, cu ...