Rabla 2013: Valabilitatea tichetelor valorice din program expiră vineri

Termenul până la care se putea achiziţiona un autovehicul prin Programul 'Rabla', pe baza unui voucher, expiră vineri.
Economica.net - vin, 20 dec. 2013, 08:56
Rabla 2013: Valabilitatea tichetelor valorice din program expiră vineri

Astfel, toţi cei care au deţinut un tichet valoric în sesiunea din 2013 a Programului ‘Rabla’ puteau să depună acest document la producătorul/dealerul auto acceptat în program, până la data de 20 decembrie a.c.

Totodată, nota de înscriere pentru achiziţionarea unui autovehicul nou de la un producător sau dealer validat este valabilă până la data de 23 decembrie 2013.

Potrivit datelor oficiale, în primele zece luni ale anului, au fost achiziţionate peste 11.000 de autoturisme noi prin Programul ‘Rabla 2013’, dintr-un total de 46.667 maşini noi înmatriculate.

Vechimea medie a maşinilor casate prin programul guvernamental de înnoire a parcului auto este de 22,5 ani.

Administraţia Fondului pentru Mediu /AFM/ a alocat, în acest an, în primă fază, 135 de milioane de lei pentru 20.000 de tichete ‘Rabla’. Ulterior, din noiembrie, numărul voucherelor a fost suplimentat cu 3.000 de exemplare.

Programul Rabla are ca scop înlocuirea maşinilor mai vechi de 10 ani, ediţia din acest an debutând cu întârziere, bugetul AFM fiind aprobat la sfârşitul lunii aprilie.

Pentru ediţia din acest an a programului s-a utilizat un singur tichet valoric pentru achiziţionarea unui autovehicul nou, iar valoarea acestuia a fost de 6.500 de lei. Cumularea eco-tichetului cu tichetul ”Rabla” a fost posibilă în cazul achiziţionării unui autovehicul electric.

Parcul auto naţional din România ajunsese, la finele anului 2012, la 5,71 milioane de unităţi, în creştere cu 26,8%, comparativ cu 2007, din acest total peste jumătate fiind reprezentate de maşinile mai vechi de 10 ani, potrivit datelor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor /DRPCIV/.

Te-ar mai putea interesa și
SUA: Trump îşi apără decizia de a bloca înscrierea studenţilor străini la Universitatea Harvard
SUA: Trump îşi apără decizia de a bloca înscrierea studenţilor străini la Universitatea Harvard
Preşedintele american Donald Trump a apărat duminică decizia administraţiei sale de a interzice înscrierea studenţilor străini la Universitatea Harvard, o măsură considerată ilegală de......
Report de peste 3,88 milioane de euro la Joker, la tragerea de duminică
Report de peste 3,88 milioane de euro la Joker, la tragerea de duminică
Reportul la categoria I a jocului Joker depăşeşte 3,88 milioane de euro pentru tragerea de duminică, în timp ce la categoria ...
Marea Britanie: South Western Railway devine primul operator de cale ferată renaţionalizat
Marea Britanie: South Western Railway devine primul operator de cale ferată renaţionalizat
South Western Railway, companie feroviară care operează în sud-vestul Angliei, a devenit duminică prima companie care ...
ONRC: 2.097 de societăţi cu capital străin au fost înfiinţate în primele patru luni ale anului
ONRC: 2.097 de societăţi cu capital străin au fost înfiinţate în primele patru luni ale anului
Un număr de 2.097 de societăţi cu participare străină la capitalul social au fost înfiinţate în România în primele ...