Rabla 2017: buget de 180 milioane lei, în 2017. În scădere cu 18% față de anul trecut – proiect

Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional ('Rabla') va beneficia, în acest an, de un buget de 180 milioane de lei, în scădere cu 18,18% faţă de alocarea stabilită la începutul ediţiei din anul anterior a programului, conform Notei de fundamentare a proiectului de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2017 al Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), postat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Mediului, scrie Agerpres.
Economica.net - mie, 15 mart. 2017, 09:11
Rabla 2017: buget de 180 milioane lei, în 2017. În scădere cu 18% față de anul trecut - proiect

Potrivit documentului consultat de Agerpres, pentru programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante din punct de vedere energetic, ar urma să fie alocată din bugetul AFM suma de 20 de milioane lei, iar creditele de angajament se ridică la 90 milioane lei.

În 2016, Programul ‘Rabla’, lansat pe data de 14 iunie, a avut stabilit un buget de 220 de milioane de lei, din care 75 milioane lei au fost alocate extensiei ‘Rabla Plus’, atât pentru achiziţionarea de autovehicule noi electrice şi electrice hibride, cât şi pentru finanţarea reţelei de staţii de încărcare a acestora.

Potrivit documentului aflat în dezbatere publică, veniturile AFM pentru 2017 sunt estimate la 562,519 milioane lei, cu 33,08% mai mici comparativ cu cele înregistrate în anul precedent, când s-au situat la valoarea de 840,6 milioane lei. Din totalul veniturilor estimate în 2017, suma de 555,337 milioane lei reprezintă venituri fiscale (timbru de mediu şi alte impozite şi taxe fiscale), iar 7,182 milioane lei venituri nefiscale (dobânzi la depozitele constituite din excedentul anilor precedenţi).

La capitolul cheltuieli, estimarea în bugetul AFM pentru anul acesta este de 557,580 milioane lei, în timp ce valoarea totală a cheltuielilor curente va fi de 556,480 milioane lei. În acelaşi context, din cheltuielile totale preconizate, 21,9 milioane lei sunt destinate cheltuielilor de personal (faţă de 22,88 milioane lei, în 2016), iar 4,5 milioane lei la capitolul ‘Bunuri şi servicii’ (vs 11,25 milioane lei, anul anterior), în timp ce 526,593 milioane lei reprezintă sume alocate proiectelor şi programelor pentru protecţia mediului finanţate din Fondul pentru mediu în anul 2017. De asemenea, în bugetul AFM pentru anul acesta se regăsesc 3,487 milioane lei la ‘Proiecte cu finanţarea din FEN postaderare’, Mecanismul financiar SEE, respectiv 1,10 milioane lei la cheltuieli de capital.

În ceea ce priveşte continuarea programelor de mediu, actul normativ prevede alocări bugetare pentru: gestionarea deşeurilor (credite de angajament: 30 milioane lei, credite bugetare: 0), închiderea iazurilor de decantare din sectorul minier (credite de angajament: 0, credite bugetare: 5 milioane lei), conservarea biodiversităţii şi administrarea ariilor naturale protejate (credite de angajament: 46,493 milioane lei, credite bugetare: 0), împădurirea terenurilor degradate, reconstrucţia ecologică şi gospodărirea durabilă a pădurilor (credite de angajament: 0, credite bugetare: 80 milioane lei), educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului (credite de angajament: 50 milioane lei, credite bugetare: 5 milioane lei), Programul de dezvoltare şi optimizare a Reţelei Naţionale de Monitorizare a Calităţii Aerului (credite angajament: 0, credite bugetare: 20,050 milioane lei), Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional (‘Rabla’) – credite de angajament de 180 milioane lei, din care credite bugetare în cuantum de 135 milioane lei, respectiv reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante din punct de vedere energetic (credite de angajament: 90 milioane lei, credite bugetare: 20 milioane lei).

Pe de altă parte, AFM nu prevede, în 2017, sume pentru derularea de noi sesiuni pentru Programul de realizare a pistelor pentru biciclişti şi Programul pentru creşterea producţiei de energie din surse regenerabile.

Nota de fundamentare ce însoţeşte proiectul de HG arată că, pentru anul 2016, valoarea totală a veniturilor încasate la Fondul pentru mediu, la 31 decembrie, a fost de 1,029 miliarde lei, în creştere cu 23,16% în comparaţie cu aceeaşi perioadă din anul 2015.

Din totalul veniturilor, 1,022 miliarde lei au însemnat venituri fiscale (timbru de mediu şi alte impozite şi taxe fiscale), în timp ce 7,138 milioane lei venituri nefiscale (dobânzi la depozitele constituite din excedentul anilor precedenţi).

Proiectul de HG va fi în dezbatere publică până la data de 18 martie 2017, iar cei interesaţi pot transmite opinii/propuneri/sugestii în termenul-limită la Ministerul Mediului – Administraţia Fondului pentru Mediu.

Te-ar mai putea interesa și
Compania poloneză LuxVet cumpără clinica veterinară Rey-Vet din Târgu Jiu
Compania poloneză LuxVet cumpără clinica veterinară Rey-Vet din Târgu Jiu
Grupul LuxVet anunță extinderea rețelei sale prin cumpărarea clinicii veterinare Rey-Vet din Târgu Jiu, fondată de medicul veterinar Vlăduț Andrei. Această colaborare reprezintă un nou pas......
Robert Fico: Slovacia își rezervă dreptul de a decide singură cât de repede își va spori cheltuielile militare
Robert Fico: Slovacia își rezervă dreptul de a decide singură cât de repede își va spori cheltuielile militare
Slovacia trebuie să-şi rezerve dreptul de a decide cât de repede îşi va spori cheltuielile militare în vederea atingerii ...
România ar putea găzdui o fabrică AI de ultimă generaţie care va deservi întreaga regiune a Mării Negre, anunță Ministerul Economiei
România ar putea găzdui o fabrică AI de ultimă generaţie care va deservi întreaga regiune a Mării Negre, anunță ...
România ar putea găzdui Black Sea AI Gigafactory, o fabrică AI de ultimă generaţie care va deservi inclusiv Republica ...
Qatar denunță atacul Iranului asupra bazei americane de la Al-Udeid. Ce spune Trump
Qatar denunță atacul Iranului asupra bazei americane de la Al-Udeid. Ce spune Trump
Update: Qatarul a denunţat luni seară atacul cu rachete iranian contra bazei americane Al-Udeid aflate pe teritoriul său, ...