Rabla – Dosare de finanţare în valoare de peste 52,7 milioane de lei, aprobate marţi în programe
Potrivit unui comunicat de presă al AFM, în Programul „Rabla Plus” au fost avizate 269 de dosare pentru 1.775 de ecotichete în valoare de 45,286 milioane de lei, scrie Agerpres.
De asemenea, pentru Programul „Rabla Clasic” s-au aprobat 188 de dosare pentru achiziţia a 427 de autovehicule şi 159 de motociclete, în cuantum de peste 7,502 milioane de lei.
În acelaşi timp, în cadrul programului de realizare a pistelor pentru biciclete a fost publicată o nouă listă conţinând un dosar acceptat, în valoare de circa 1,791 milioane de lei.
AFM precizează că listele dosarelor aprobate în cadrul acestor programe sunt publicate pe site-ul instituţiei, la secţiunile aferente.