Rabla pentru electrocasnice: peste jumătate din bugetul alocat programului a fost epuizat în primele două zile de la lansare

Vouchere în valoare de 12 milioane de lei au fost rezervate în cadrul Programului "Rabla pentru electrocasnice", în primele două zile de la lansare, a anunţat, vineri, Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), într-un comunicat de presă.
Economica.net - vin, 21 dec. 2018, 12:14
Rabla pentru electrocasnice: peste jumătate din bugetul alocat programului a fost epuizat în primele două zile de la lansare

„La două zile de la deschiderea Programului Rabla pentru Electrocasnice, din bugetul total de 20 milioane de lei, au fost rezervate vouchere în valoare de aproape 12 milioane lei, interesul cetăţenilor pentru acest program fiind peste aşteptările preconizate”, notează AFM.

Potrivit instituţiei, pe site-ul afm.ro poate fi consultată lista cu persoanele fizice aprobate în cadrul noului program guvernamental. Aceasta cuprinde următorii retaileri: Auchan România S.A., Altex România S.R.L., Carrefour România S.A., Dante Internaţional S.A. (EMAG), S.C. Flanco Retail S.A., Bucovina Electro Top S.R.L., S.C. Doi Lupi Prest S.R.L., SC Diamant Servcom SRL, Romstal Imex SRL, Sat An SRL, S.C. Romania Hypermarche S.A., S.C. Delistef S.R.L., S.C. Sat An Impex S.R.L., S.C. Menarom S.R.L., Ideal Tech S.R.L. şi Electronics Services & Trade (E.S.T.) S.R.L.

Începând de miercuri, 19 decembrie 2018, persoanele fizice se pot înscrie în Programul „Rabla pentru Electrocasnice” în aplicaţia informatică disponibilă pe site-ul AFM.

Potrivit autorităţilor, în cadrul programului, persoanele fizice beneficiază de vouchere pentru achiziţionarea de echipamente electrice şi electronice de uz casnic, cu eficienţă energetică clasa A++ ?i A+++, după cum urmează: 200 lei pentru maşini de spălat rufe cu eficienţa energetică A++; 300 lei pentru maşini de spălat rufe cu eficienţa energetică A+++; 300 lei pentru aparate de aer condiţionat cu eficienţa energetică la răcire (A+++/ A++); 300 lei pentru frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare cu eficienţa energetică A++; 400 lei pentru frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare cu eficienţa energetică A+++.

După publicarea listei persoanelor fizice aprobate pe site-ul AFM, solicitanţii se vor prezenta la unul dintre comercianţii validaţi, de unde vor achiziţiona echipamentul dorit.

Peste 60.000 de echipamente electrice şi electronice de uz casnic folosite vor fi înlocuite cu altele noi, cu consum redus de energie, prin intermediul Programului „Rabla pentru electrocasnice”, al cărui buget este de circa 20 de milioane de lei.

În prima etapă din procesul de înscriere, solicitantul trebuie să completeze următoarele informaţii în câmpurile aferente: datele de identificare, adresa de domiciliu, adresa de e-mail şi numărul de telefon mobil valide, dacă acestea există, respectiv declaraţia pe propria răspundere potrivit căreia nu înregistrează obligaţii de plată la bugetul de stat şi bugetul local. Această declaraţie este predefinită şi se completează prin bifare.

Mai departe, solicitantul va completa acordul cu privire la prelucrarea de către Autoritate a tuturor datelor şi informaţiilor furnizate, precum şi tipul de aparat electronic sau electrocasnic care se achiziţionează şi eficienţa energetică a acestuia (de la A+++ la A++).

Conform ministrului de resort, după completarea tuturor câmpurilor din aplicaţia informatică, aceasta generează, automat, un mesaj de confirmare, care conţine numărul unic al înscrierii şi codul unic de accesare, date importante, deoarece cu ajutorul lor solicitantul se va loga în contul personal de pe site-ul AFM. Mesajul de confirmare este transmis către solicitant şi prin email.

După înscrierea solicitantului şi primirea mesajului de confirmare se procedează la aprobarea finanţării, iar lista solicitanţilor aprobaţi se afişează pe site-ul AFM.

În momentul în care se regăseşte pe lista afişată, solicitantul accesează contul de utilizator de pe site-ul AFM, unde va găsi codul alfanumeric unic aferent voucherului, generat automat. Din acest moment, voucherul este valabil 15 zile, iar persoana fizică se poate adresa comercianţilor pentru a cumpăra echipamentelor eligibile.

Te-ar mai putea interesa și
Portofoliul imobiliar al fraților Pavăl: câți bani fac proprietarii Dedeman din turnurile de birouri de peste 800 de milioane de euro
Portofoliul imobiliar al fraților Pavăl: câți bani fac proprietarii Dedeman din turnurile de birouri de peste 800 de ...
Portofoliul imobiliar de birouri al fraților Dragoș și Adrian Pavăl, proprietarii Dedeman, și-a continuat trendul de creștere în 2024, arată cifrele de afaceri ale firmelor care dețin......
UE şi SUA au convenit un acord comercial istoric
UE şi SUA au convenit un acord comercial istoric
Statele Unite şi Uniunea Europeană au convenit un acord comercial în urma întâlnirii pe care au avut-o duminică în ...
Bulgaria se confruntă cu peste 230 de incendii de vegetaţie
Bulgaria se confruntă cu peste 230 de incendii de vegetaţie
Bulgaria se luptă duminică cu 236 de incendii de vegetaţie în timp ce trece printr-un val de caniculă, cu temperaturi ...
Metoda inedită a unui retailer autohton de a-și motiva angajații. „Teambuilding-urile din 2024 de la Amsterdam și Bruxelles au energizat echipa”
Metoda inedită a unui retailer autohton de a-și motiva angajații. „Teambuilding-urile din 2024 de la Amsterdam și ...
Antreprenorul Gabriel Sandu, cel care a creat și vândut ulterior, în 2008, rețeaua de magazine GSM Proton către Vodafone ...