Rabla Plus – Valoarea voucherului trebuie să crească în 2025, anunţă Ministrul Mediului

Valoarea voucherului la "Rabla Plus" ar trebui să crească în 2025 şi, astfel, industria producătoare de maşini din România să fie susţinută, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet.
AGERPRES - mar, 28 ian. 2025, 20:01
Rabla Plus - Valoarea voucherului trebuie să crească în 2025, anunţă Ministrul Mediului

„Scăderea valorii voucherului a fost una extrem de bruscă în anul 2024. Peste noapte a scăzut de la 10.000 de euro la 5.000 de euro, ceea ce considerăm noi că a modificat şi comportamentul posibililor beneficiari. Probabil că unii oameni aşteptau cu nerăbdare noul voucher de 10.000 de euro şi văzând că valoarea a scăzut la 5.000, e posibil ca aceştia să fi optat pentru un alt tip de autoturism, nu neapărat pentru un autoturism electric. Am văzut asta uitându-ne pe tendinţa volumelor vândute în ceea ce priveşte autoturismele convenţionale şi tendinţa numărului de autoturisme electrice vândute. Eu cred, şi nu e doar opinia mea, ci e rezultatul unei discuţii pe care am purtat-o cu asociaţiile importatorilor de autoturisme şi cu asociaţiile producătorilor de autoturisme din România, că valoarea acestui voucher ar trebui să crească în anul 2025. Dacă va creşte sau nu, decizia o voi lua cel mai probabil împreună cu ministrul Finanţelor Publice, împreună cu prim-ministrul, pentru că e şi o decizie politică. Însă eu cred că va trebui să crească această valoare a voucherului, la fel cum mai cred că ar trebui să sprijinim într-un fel industria românească, industria producătoare de maşini”, a spus Fechet pentru Agerpres.

Potrivit demnitarului, faptul că în România se produc deja trei modele auto electrice este o iniţiativă care ar trebui apreciată inclusiv de la nivel guvernamental.

„Începând de anul acesta avem un producător ce face trei modele electrice aici, în România, şi cred eu că astfel de iniţiative ar trebui apreciate inclusiv de la nivel guvernamental. Şi unul dintre modurile în care poţi face asta este legat de o bonificaţie specifică unui astfel de model fabricat în România, pentru că una e să aduci un autoturism câteva sute de kilometri sau zeci de kilometri şi alta e să-l aduci de la 5.000 km depărtare pentru a-l pune pe piaţă în România sau în Europa. Nu vreau să creez nişte aşteptări în legătură cu nişte lucruri care nu ţin 100% de mine, însă eu sunt optimist şi cred că vom găsi soluţii să mărim valoarea acestuia”, a subliniat Mircea Fechet.

Conform datelor Direcţiei Generale Permise de Conducere şi Înmatriculări (DGPCI), prelucrate de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), în 2024, la capitolul autoturisme „electrificate”, respectiv cele electrice (100% şi hibride plug-in), precum şi cele full hybrid (care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă), cota de piaţă a ajuns la 32%, cu 22,8 puncte procentuale peste cota deţinută de motoarele diesel.

În context, autoturismele full electrice aveau o cotă de 6,5% din piaţă, în 2024 faţă de anul 2023, când reprezentau 10,7%, în timp ce autoturismele plug-in hybrid deţineau o cotă de piaţă de 4,3%, în comparaţie cu 3,8%, cu un an în urmă.

La nivelul anului trecut, cele mai vândute autoturisme electrice au fost: Dacia Spring – cu 3.263 unităţi, în scădere cu 52,5% faţă de anul 2023, Tesla Model 3 (cu 1.679 de unităţi, +64,3%) şi Tesla Model Y (846 de unităţi, -59,3%).

În categoria autoturismelor Plug-in, top 3 modele este ocupat de: Ford Kuga (593 de unităţi, -17,6% faţă de anul 2023), Toyota RAV4 (cu 500 de unităţi, +29,9%) şi Hyundai Tucson (483 de unităţi, +27,4%).

Autoturismele hibride, fără reîncărcare din surse externe, au pe primul loc, în 2024, modelul Toyota Corolla, cu 3.281 de unităţi (creştere de 52,3% faţă de anul 2023), iar apoi Toyota RAV4 (cu 2.361 de unităţi, +56,5%) şi Toyota Yaris Cross (2.361 de unităţi, +20,7%).

Te-ar mai putea interesa și
Situație încurcată în cazul transferului jucătorului croat Nikola Vlasic la West Ham United. Clubul englez nu poate să plătească nici până acum ultima tranșă pentru el din cauza sancțiunilor impuse Rusiei
Situație încurcată în cazul transferului jucătorului croat Nikola Vlasic la West Ham United. Clubul englez nu poate ...
Zece milioane de dolari datorate clubului ŢSKA Moscova de către formaţia engleză de fotbal West Ham United rămân neplătite pe fondul sancţiunilor financiare impuse de Guvernul britanic din......
Trump nu e sigur că Iranul mai are program nuclear după atacurile israeliene
Trump nu e sigur că Iranul mai are program nuclear după atacurile israeliene
Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri agenţiei Reuters că nu este clar dacă Iranul mai are un program ...
AmCham: România nu mai are luxul de a amâna deciziile dificile şi de a tergiversa asumarea unor politici care să răspundă şi urgenţelor momentului, cât şi unei viziuni pe termen lung
AmCham: România nu mai are luxul de a amâna deciziile dificile şi de a tergiversa asumarea unor politici care să răspundă ...
Întârzierea unui acord politic pentru formarea unui Guvern stabil care să-şi asume măsurile economice şi fiscale de ...
Woody Johnson, proprietarul clubului de fotbal american New York Jets, oferă 190 de milioane de lire sterline pentru preluarea acțiunilor lui John Textor la clubul de fotbal Crystal Palace
Woody Johnson, proprietarul clubului de fotbal american New York Jets, oferă 190 de milioane de lire sterline pentru preluarea ...
Proprietarul echipei de fotbal american New York Jets, Woody Johnson (foto), a oferit 190 de milioane de lire sterline pentru ...