Oficial: Racordarea gratuită la gaze, în Monitorul Oficial. Există și opțiunea ca racordarea să fie plătită de solicitant, cum se face?

Regulamentul privind racordarea la rețeaua de gaze naturale a consumatorilor casnici, care este gratuită, dar poate fi și plătită de solicitant, la alegerea lui, a fost publicată în Monitorul Oficial, sub forma unui Ordin ANRE, cu nr. 18 din 2020. În al doilea caz, cei care plătesc racordarea primesc banii înapoi în cinci ani.
Mihai Nicuţ - mar, 23 mart. 2021, 09:24
Oficial: Racordarea gratuită la gaze, în Monitorul Oficial. Există și opțiunea ca racordarea să fie plătită de solicitant, cum se face?

Racordarea consumatorilor casnici la rețelele de distribuție a gazelor este gratuită, după legislația aprobată în acest sens anul trecut, dar există și posibilitatea ca doritorii să poată plăti lucrările, urmând se primească banii înapoi de la firma de distribuție, în termen de cinci ani, potrivit Regulamentului.

Cităm din Regulament:

“Art. 21 – (1) Costurile aferente activităților de proiectare, verificare a documentației tehnice/proiectului tehnic, precum și cele de execuție ale obiectivului/conductei necesar/necesară racordării, respectiv a instalației de racordare , sunt suportate de OSD (…)
(2) În situația în care activitățile prevăzute la alin. (1) sunt finanțate de solicitant, cheltuielile necesare racordării se rambursează de către OSD în tranșe anuale egale, într-un interval de 5 ani de la punerea în funcțiune a instalației de utilizare a gazelor naturale.
(3) Nivelul cheltuielilor ce se rambursează nu poate depăși minimul dintre oferta OSD prevăzută în contractul de racordare și valoarea negociată de solicitant cu OE selectat, precizată de solicitant în contractul de racordare”.

OSD reprezintă operatorul sistemului de distribuție (firma de distribuție a gazelor la rețeaua căreia vă racordați), iar OE este operatorul de execuție, adică firma agreată de ANRE să execute lucrări în sectorul gazelor naturale.

Atenție la prețuri!

Așadar, în situația în care cineva dorește să plătească și nu vrea să aștepte după racordarea gratuită, are opțiunea de a alege o firmă cu care va negocia prețul lucrărilor. Costul va fi rambursat integral de distribuitor în cinci ani, în rate anuale egale. Atenție însă, doar dacă acesta nu este mai mare decât cel care ar fi cerut de firma de distribuție pentru racordare. Ce depășește acest nivel nu se rambursează.

Veți vedea care este costul racordării în oferta firmei de distribuție care vă va fi înaintată. Repetăm, dacă veți accepta un preț mai mare de la alt operator, veți suporta diferența!

Citește și: Stab, Engie: Ne e teamă că vom construi rețele de gaze care nu vor servi la nimic

Cităm din nou din regulament:

“Oferta OSD prevăzută în contractul de racordare este calculată în conformitate cu principiile prevăzute în reglementările ANRE pentru aprobarea tarifelor aferente procesului de racordare la sistemele de distribuţie din sectorul gazelor naturale la care se adaugă costurile justificate, oportune și care reflectă condițiile pieței pentru realizarea/redimensionarea și punerea în funcțiune a obiectivului/conductei necesar/necesare racordării”.

Racordarea trebuie făcută în 90 de zile
Procedura reia evident termenul prevăzut în lege, și anume că racordarea la rețeaua de gaze trebuie făcută în 90 de zile de la momentul în care se obține autorizația de construire a instalației. Cităm din ea: Punerea în funcțiune a instalației de racordare se realizează în termen de maximum 90 de zile de la obținerea autorizației de construire sau a acordului/autorizației administratorului drumului, în conformitate cu prevederile art. (…)

Puteți citi și descărca Regulamentului privind racordarea la sistemul de distribuție a gazelor naturale, care conține atât prrocedurile care trebuie îndeplinite, cât și formularele care trebuie completate AICI: Regulament racordare gaze ordin ANRE 18.2021

De ce e pe bani ce trebuia să fie gratuit

Legal, racordarea la rețele de gaze și energie electrică a devenit de anul trecut gratuită pentru consumatori și obligatorie pentru operatorii rețelelor de distribuție de gaze și electricitate cărora li se solicită acest lucru. Așa cum se anticipa, acest lucru a condus la o explozie a cererilor de racordare, și la gaz și la electricitate.

Citește și: A fost majorat până la 800 de lei plafonul pentru care se acordă ajutorul de încălzire

Despre acest lucru a vorbit recent șeful Engie România (grup care controlează Distrigaz Sud Rețele, una dintre cele două mari rețele de disribuție din țară), Eric Stab.

“De când s-a adoptat legea, vedem o creștere de patru ori a numărului de solicitări de racordare. Suntem bucuroși să vedem că există cerere, însă trebuie să ne asigurăm că tot procesul este gestionabil: că avem cash pentru  investitiții, că sunt companii pe piată care pot realiza aceste lucrări și, nu în ultimul rând, că există consum (pentru că una este să fii conectat la rețea și alta este să ai capitalul necesar achiziției centralei, instalației de gaze), preocuparea fiind de a nu avea o infrastructură goală care să fie finanțată de întreaga comunitate”, a spus oficialul Engie.

Conform reglementărilor, racordarea, care este gratuită pentru consumatori, este finanțată de operatorii rețelelor de distribuție de gaze și energie electrică, urmând ca, ulterior, costurile să fie recunoscute de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Aceste costuri sunt transferate apoi în tarifele de distribuție, care sunt plătite de toți consumatorii, prin facturi.

Racordările au fost blocate, din două motive. Primul este numărul foarte mare de cereri și al doilea este incertitudinea distribuitorilor de energie și gaze că le vor fi recunoscute toate costurile de către ANRE, acest ultim aspect fiind în final lămurit de Autoritate. Operatorii de distribuție nu au outut racorda nici persoane fizice sau juridice care voiau să plătească pentru acest lucru, pentru că, potrivit legii, nu puteau lua banii.

 

Te-ar mai putea interesa și
Erdogan a discutat cu Trump despre Ucraina, Siria şi achiziţiile militare, anunţă preşedinţia turcă
Erdogan a discutat cu Trump despre Ucraina, Siria şi achiziţiile militare, anunţă preşedinţia turcă
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a avut o convorbire telefonică cu omologul său american Donald Trump, cu care a discutat eforturile vizând încheierea războiului din Ucraina şi cele de......
Nuclearelectrica alocă peste 5,97 milioane lei pentru servicii de mentenanţă la CNE Cernavodă
Nuclearelectrica alocă peste 5,97 milioane lei pentru servicii de mentenanţă la CNE Cernavodă
Nuclearelectrica alocă 5,97 milioane lei, fără TVA, pentru servicii de reparare şi de întreţinere a aparatelor de măsurare ...
Evoluția accidentelor feroviare grave din România. Anul în care s-au înregistrat cele mai multe
Evoluția accidentelor feroviare grave din România. Anul în care s-au înregistrat cele mai multe
Agenția Feroviară Română AGIFER a transmis la solicitarea ECONOMICA.NET informații privind evoluția numărului de accidente ...
Autorităţile franceze au confiscat 826 kg de cocaină ascunse într-un TIR
Autorităţile franceze au confiscat 826 kg de cocaină ascunse într-un TIR
Autorităţile franceze au confiscat sâmbătă 826 kg de cocaină ascunse într-un TIR pe o autostradă din sudul ţării, ...