Solicitările de racordare la rețea pentru viitoarele centrale electrice se ridică la 37.000 MW – Virgiliu Ivan, Transelectrica
Racordare. “Pentru că am vorbit despre eforturile de creștere a capacității de racordare la SEN (Sistemul Energetic Național – n.red.), aș face o paranteză și aș spune că în acest moment la Transelectrica, respectiv la Operatorii de Distribuție, pornind de la cereri de racordare și pana la contracte încheiate, volumul acestor solicitări se ridică la circa 37.000 MW, majoritatea fiind în proiecte de energie regenerabilă. Suntem conștienți cu toții că nu se vor face toate, nu știm foarte clar care sunt acele proiecte, dar vom încerca să satisfacem cât mai multe dintre cerințele sistemului”, a spus Virgiliu Ivan, la conferința “Trilema Energetică în contextul programelor finanțate de UE”, organizată de Comitetul Național Român al Consiliului Mondial al Energiei.
În situația pur ipotetică în care toate aceste proiecte s-ar realiza, ar însemna o capacitate instalată nouă de două ori mai mare decât cea care există acum în România trecută în statisticile Autorității de Reglementare (ANRE).
“Așa cum probabil știți, săptămâna trecută ANRE a aprobat Planul de Dezvoltare a Rețelei Electrice de Transport pentru următorii 10 ani, un plan foarte ambițios, cu foarte multe obiective, iar valoarea acestuia se ridică la 7,1 miliarde de lei. Cu toții suntem conștienți că tot ceea ce este prevăzut în planul de dezvoltare trebuie realizat, pentru că obiectivele pe care le avem în planul de dezvoltare sunt cele de creștere a siguranței în funcționare, alimentarea consumatorilor cu energie electrică și dezvoltarea rețelei electrice de transport în vederea integrării surselor de energie regenerabilă”, a continuat șeful DEN.
“Dacă ne uităm la obiectivele din acest plan, vedem că foarte multe dintre ele sunt plasate în zona de sud-est a României, astfel încât energia electrică să poată fi preluată de la centralele regenerabile, centralele eoliene și transportată către restul țării. Sunt câteva lucrări care sunt în stadiu foarte avansat, este vorba de linia 400 kV Porțile de Fier – Reșița, care va fi finalizată anul viitor. Această linie reprezintă unul dintre proiectele care fac parte din închiderea inelului de 400 kV în zona de sud-vest a României.
O linie cu o deosebită importanță este lina 400 kV Cernavodă – Stâlpu, care va fi finalizată în luna decembrie. O altă linie la fel de importantă, care leagă Dobrogea de Moldova, este linia 400 kV Gutinaș – Smârdan, la care lucrările au început acum un an de zile și sunt programate să se finalizeze la sfârșitul verii, începutul toamnei anului viitor. Este o linie care va permite racordarea de noi centrale electrice”, a mai spus Ivan.
El a amintit și despre finanțarea recent obținută de 424 de milioane de euro din Fondul pentru Modernizare pentru nouă investiții esențiale ale Transelectrica, suma reprezentând 30% din totalul fondurilor obținute de România prin acest Fond.