Racordarea la rețeaua electrică a celor care își pun panouri fotovoltaice acasă este gratuită

16 03. 2021
panouri_solare_vs_panouri_fotovoltaice_2_11412100

Ordinul ANRE cu nr 15/2021, care aprobă procedura de racordare a fost publicat în Monitorul Oficial azi, 16 martie. Cităm din el, articolul 10 din Procedură:

“Operatorul de distribuție are obligația de a finanța și realiza lucrările de proiectare și execuție a instalației de racordare aparținând prosumatorilor care dețin locuri de consum și de producție prevăzute cu instalații de producere a energiei electrice din surse regenerabile cu puteri electrice instalate de cel mult 100 kW pe loc de consum în conformitate cu prevederile Procedurii privind racordarea la rețelele electrice de interes public a locurilor de consum aparținând utilizatorilor de tip clienți finali noncasnici prin instalații de racordare cu lungimi de până la 2.500 de metri și clienți casnici, aprobate prin ordin al președintelui Autorității de Reglementare în domeniul Energiei”.

Citește și: La finalul anului, ar putea fi 10.000 de prosumatori în România

Ordinul arată că racordarea gratuită se aplică prosumatorilor persoane fizice care au făcut cereri în acest sens după 19 decembrie 2020. Pentru persoanele juridice, cererea de racordare trebuie să fi fost depusă dupa data de 30 iulie 2020.

Procedura este identică și în cazul în care prosumatorul dorește să monteze și o instalație de stocare.

Oamenii care doresc să își instaleze panouri fotovoltaice acasa și să vândă surplusul produs în rețea nu vor avea de plătit decât tariful de emitere al Avizului Tehnic de Racordare (ATR) și pe cel de verificare a dosarului instalației de utilizare și de punere sub tensiune.

Citește și: Statul începe să piardă procesele cu oamenii cărora le-a anulat înscrierea în programul Casa Verde Fotovoltaice. Instanța obligă AFM să plătească

Amintim că prosumatorii care doresc să vândă energia produsă (în plus față de autoconsum) primesc un preț reglementat, egal cu prețul mediu al pieței spot din anul precedent. Pentru acest an, prosumatorii primesc circa 19 bani/kWh injectat în rețea