RADET: Există riscul blocării activităţii furnizorilor de energie termică, electrică şi apă

RADET Bucureşti anunţă că instituţia nu are buget aprobat pentru anul în curs şi nici pe cel rectificat pentru anul 2014 şi atrage atenţia că funcţionarea în condiţii de eficienţă economică a regiei a devenit problematică, existând riscul blocării activităţii furnizorilor de bunuri şi servicii sau lucrări, mai ales a celor de energie termică, electrică şi apă.
Economica.net - mie, 28 oct. 2015, 11:41
RADET: Există riscul blocării activităţii furnizorilor de energie termică, electrică şi apă

”Regia funcţionează în prezent cu o neacoperire a necesarului de cheltuieli de aproximativ 15 procente, pentru că bugetul pe anul 2015 nu a fost aprobat. Până în momentul în care au existat alternative de funcţionare a regiei am găsit soluţii. Însă, în acest moment, neaprobarea bugetului rectificat pe 2014 şi a celui pe anul 2015 expun instituţia la riscul neasigurării fondurilor necesare pentru pregătirea, întreţinerea şi remedierea avariilor sistemului centralizat de alimentare cu energie termică a populaţiei. Şi funcţionarea în condiţii de eficienţă economică a regiei a devenit problematică, existând riscul blocării activităţii furnizorilor de bunuri şi servicii sau lucrări, dar mai ales a celor de energie termică, energie electrică şi apă’, a declarat Valentin Viţalariu, directorul general RADET, citat într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.

Potrivit comunicatului, bugetul RADET pe anul 2014, cu o valoare a veniturilor şi cheltuielilor de 1.293.098 mii lei, a fost depus la Primăria Bucureşti în data de 10 ianuarie 2014 şi aprobat prin HCGMB nr. 33 din 27 februarie 2014.

”Urmare a execuţiei bugetare, în data de 30.09.2014, Consiliul de Administraţie al regiei a avizat un buget rectificat cu o valoare a veniturilor de 1.206.892 mii lei şi o valoare a cheltuielilor de 1.423.941 mii lei. Diferenţa dintre cheltuieli şi venituri a rezultat, în principal, din neaplicarea calendarului de implementare a Memorandumului care are ca obiectiv realizarea serviciului public de alimentare cu energie termică în municipiul Bucureşti prin care datoriile RADET către Electrocentrale Bucureşti se stingeau prin confuziune”, se precizează în comunicatul citat.

Regia susţine că proiectul privind bugetul rectificat a fost depus la PMB, în termenul legal, ulterior fiind elaborat şi avizat bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2015.

”Proiectul de buget pe anul 2015 a fost depus la PMB în vederea aprobării în data de 20.01.2015, conform termenelor prevăzute de legislaţia în vigoare, însă nici acesta nu a fost aprobat. Astfel, în conformitate cu prevederile legale, regia a fost nevoită să se încadreze în 90% din cheltuielile aprobate în bugetul pe anul 2014 pe perioada menţionată, în prezent, rezultând o neacoperire a necesarului de cheltuieli de aproximativ 15%”, se mai arată în comunicatul citat.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...