Rădoi (USLM): De la noul tip de metrou a sărit bieleta, dacă era în circulaţie erau 2.000 de oameni în pericol

De la una din noile garnituri de metrou CAF a sărit recent bieleta când trenul se afla în staţie, însă dacă garnitura era în circulaţie, 2.000 de oameni ar fi fost în pericol, a declarat, joi, preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere Metrou (USLM), Ion Rădoi, în timpul protestului organizat de sindicalişti în faţa Ministerului Transporturilor. 
Economica.net - joi, 21 mart. 2019, 15:40
Rădoi (USLM): De la noul tip de metrou a sărit bieleta, dacă era în circulaţie erau 2.000 de oameni în pericol

„Indiferenţa şi lipsa dialogului social ne-au determinat să ieşim în stradă. Baza solicitărilor noastre, care sunt înaintate de peste o lună, le-am reluat de fapt de când a venit actualul ministru Cuc; înainte se cunoşteau, dar, la fel, nu au fost nicicum luate în seamă. Sunt probleme legate de personal, de numărul de angajaţi care lucrează în siguranţa circulaţiei, avem o lipsă din ce în ce mai vădită, datorită faptului că nu te poţi descurca în condiţiile actuale, când numărul de călători este în creştere, când avem circa 700.000 de călători pe zi, iar noi folosim oameni care nu au calificarea necesară pentru a întreţine”, a afirmat Ion Rădoi.

Liderul USLM a criticat faptul că Metrorex acceptă punerea în circulaţie de garnituri de metrou neperformante.

„O altă problemă este cea pe care dvs. aţi văzut-o şi ieri (garnitura de metrou deraiată de la staţia IMGB, n.red.), datorită acestei lipse de personal, datorită modului în care fac licitaţii şi aduc echipamente şi trenuri în metrou fără ca acestea să aibă performanţele necesare, aţi văzut riscurile care existau dacă ar fi fost în circulaţie, pentru că la ore de vârf avem 2000 de oameni într-un tren, şi acel tren pe care l-aţi văzut pe pereţii tunelului, nu răspunde nimeni de el, nimeni nu spune nimic, dar costă 6 milioane de euro, care sunt banii României”, a acuzat Ion Rădoi.

Acesta a plasat conducerii Metrorex responsabilitatea metroului deraiat de la staţia IMGB.

„Ancheta asta a început după 26 ianuarie şi nimeni nu a spus nimic. Eu nu cunosc nimic în plus. De vină (pentru deraierea garniturii de la staţia IMGB, n.r.) sunt exact cei care au făcut licitaţia, cei care au coordonat din punct de vedere tehnic, cei care au făcut recepţia, aceştia sunt de vină. Să nu uităm că la acelaşi tip de trenuri a trebuit să tăiem peroanele, ca să aibă loc gabaritul. Adică nu eşti în stare nici asta să urmăreşti? Şi dăm atâţia bani ai ţării ăsteia pe ce? Pe cele 18 trenuri care sunt de acelaşi tip şi care nu sunt în siguranţă”, a declarat Ion Rădoi.

Liderul de sindicat a respins acuzaţiile aduse USLM de conducerea Ministerului Transporturilor, privind interese ale sindicaliştilor faţă de licitaţiile pentru spaţiile comerciale de la metrou.

„Domnul ministru Cuc, la fel ca şi ministrul Şova, dacă nu au răspunsuri şi dacă sunt nepregătiţi total, ce să spună? Nici nu este în minister acum, este iar pe şantiere. Domnul Cuc să nu uite că acolo este un proces pe rol, şi atât. Păi de aia este metroul ăla agăţat pe pereţii tunelului, pentru că avem probleme cu licitaţia spaţiilor de la metrou? De asta nu avem numărul de personal necesar pentru siguranţa circulaţiei? De asta a sărit de la acelaşi tip de trenuri bieleta, care, bine că s-a întâmplat în staţia Pipera, că dacă era în circulaţie erau 2.000 de oameni în pericol! Domnul Cuc să înveţe carte!”, a reacţionat Ion Rădoi.

Preşedintele USLM a subliniat că siguranţa călătorilor este în prezent în pericol.

„În momentul de faţă, cu aceste tipuri de tren CAF siguranţa călătorilor este în pericol, după cum v-am spus mai devreme, sunt probleme din punct de vedere tehnic. Se pare că în fiecare săptămână avem câte un incident, ori de ordin mecanic, ori de ordin electronic”, a afirmat Ion Rădoi.

Referitor la inaugurarea în acest an a magistralei de metrou din Drumul Taberei, acesta s-a declarat sceptic.

„Nu vă grăbiţi, că trebuia din 2015 să fie deschisă noua magistrală din Drumul Taberei. Noi muncim. Dar ce fac cei care trebuie să răspundă, dar văd că nu răspunde nimeni, şi nu ia nimeni nicio măsură. Cine trebuie să dea în exploatare? Eu am spus din 2012 că angajamentul ca din 2015 se va da în exploatare Drumul Taberei, le-am spus că trebuie să ne gândim spre 2020. Colegii dvs. mi-au spus: ‘Dar ce, tu eşti noul Brucan?’ Nu, dar eu cunosc realitatea. Banii de la Banca Europeană de Investiţii s-au dus, dar garanţia României nu există la ora actuală. Iată că am ajuns în 2019 şi încă nu ştim dacă anul acesta se va da în exploatare”, a încheiat Ion Rădoi.

Te-ar mai putea interesa și
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
Banca Centrală Europeană intenţionează să ia măsuri contra creditorilor care se ocupă lent de remediile solicitate de supervizori, după sporirea frustrărilor cauzate de lipsa de reacţie,......
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. Votul de învestire a Guvernului s-a încheiat. Ce decalarații au făcut Ciolacu, Drulă, Simion, Coarnă (SOS) și Gavrilă (POT)
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. ...
Update 2: Miniştrii Cabinetului Ciolacu au depus, luni seară, jurământul de credinţă în faţa preşedintelui Klaus ...
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui proces intentat pentru neexecutarea unui contract încheiat pe piața PCCB-BC
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui ...
Casa de avocatură RTPR (Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu) anunță că a reprezentat cu succes compania Premier Energy ...
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate că cifrele anului 2024 ne pun într-o situaţie provocatoare
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate ...
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat, luni, că România ...