Radu Iordăchel, directorul Institutului Cantacuzino, a fost demis din funcţie
Săptămâna trecută, Ministrul Sănătății le-a cerut administratorilor Institutului Cantacuzino să-și asume responsabilitatea pentru situația precară în care a ajuns Institutul Cantacuzino.
Membrii Consiliului de Administraţie (CA) al Institutului s-au întrunit și au propus Ministrului de resort demiterea directorului general, după o evaluare complexă a activităţii sale la conducerea Institutului. La solicitarea CA, Ministrul Sănătăţii l-a demis din funcţie pe Radu Iordăchel.
Iată ce nereguli a găsit Consiliul de Administraţie al Institutului Cantacuzino în activitatea directorului general Radu Iordăchel
– grave probleme de implementare a mai multor proiecte finanțate din fonduri europene, derulate de Institut.
– nepunerea în aplicare a măsurilor de reorganizare, pe care şi le-a asumat, măsuri care priveau politica de personal, precum și a altor măsuri organizatorice necesare funcționării Institutului;
– nepunerea în aplicare a Hotărârii judecătorești cu privire la plata unor drepturi salariale câștigate în instanță, ceea ce constituie infracțiune;
– scoaterea la concurs a unor posturi înainte de intrarea în vigoare a organigramei și organizarea concursului fără respectarea reglementărilor legale;
– modificarea unor procese verbale ale ședințelor CA, neconvocarea comitetelor de direcție pentru a pune în aplicare hotărârile CA și neîndeplinirea angajamentelor privind demararea negocierilor contractului colectiv de muncă;
Mai mult, lipsa de viziune a directorului general Radu Iordăchel și absența unui plan de redresare a Institutului au avut repercusiuni asupra funcționării Institutului Cantacuzino.
Radu Iordăchel a ignorat din punct de vedere managerial probleme esențiale ale Institutului Cantacuzino și nu a identificat soluţii pentru achitarea datoriilor sau realizarea de venituri suplimentare care să asigure buna funcționare a Institutului, informează Ministerului Sănătăţii.
Radu Iordăchel a încercat să eludeze atribuțiile care îi reveneau cu privire la reluarea producției de vaccin, riscând astfel întârzierea acesteia.
Neregulile semnalate de raportul Consiliului de Administrație, înaintat ministrului sănătății, se referă atât la aspecte de ordin legal, juridic și organizatoric, cât și la absența oricărei strategii de dezvoltare și a oricăror soluții manageriale. Toate aceste nereguli au fost confirmate ulterior și de raportul Corpului de Control al Ministerului Sănătății.
Reamintim faptul că la sfârşitul lunii mai 2013, la iniţiativa Ministerului Sănătăţii, Guvernul a redat rolul strategic Institutului Cantacuzino, oferindu-i statutul de serviciu de interes economic general.