Radu Miruţă: Nu voi semna niciun ordin care să amendeze transportatorii în situaţia în care platforma TollRo nu funcționează

Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruţă, a precizat că, în cazul în care platforma TollRo nu va deveni operaţională la 1 octombrie, nu va semna niciun ordin pentru amendarea transportatorilor, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 28 sept. 2026, 20:04
Radu Miruţă: Nu voi semna niciun ordin care să amendeze transportatorii în situaţia în care platforma TollRo nu funcționează

„Platforma TollRo este obligaţie contractuală gestionată de cei de la CNAIR (n.r. Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere) să pună acest sistem în funcţiune la 1 octombrie. Nu este o opţiune politică pentru Guvern sau Parlament dacă să prelungească sau nu termenul. Comisia Europeană condiţionează cererile de plată următoare. A fost o amânare din august până în octombrie. S-a încercat un amendament în Parlament pentru prelungire, dar toate grupurile parlamentare au votat împotrivă pentru că se pierd nişte bani”, a afirmat Miruţă, luni, la Parlament.

El a explicat că obligaţiile au fost prevăzute în contractul gestionat de CNAIR, cu durata de trei ani.

„Faptul că nu gestionăm bine nişte contracte nu poate fi o scuză şi să vrem să prelungim câte ceva. CNAIR are obligaţia de trei ani de zile să pună acest sistem în funcţiune. Sunt o serie de probleme, se rezolvă din ele pe ultima sută de metri. Vedem care este forma în care va ajunge acest soft la 1 octombrie, Ce vă spun eu ca ministru este că nu voi semna niciun ordin care să amendeze transportatorii în situaţia în care acest sistem nu va merge”, a adăugat Miruţă.

***

Platforma TollRo va deveni operaţională de la 1 octombrie 2026, ora 00:00, iar rovinieta, tichetul de rută şi tariful TollRo vor putea fi achitate exclusiv prin noul Sistem de Tarifare Rutieră Electronică, a informat CNAIR, pe 25 septembrie.

TollRo se aplică vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, concepute pentru transportul de marfă, precum şi vehiculelor de transport mixt asimilate acestora, care circulă pe reţeaua de drumuri naţionale, drumuri expres şi autostrăzi din România.

Tariful se calculează în funcţie de distanţa parcursă, masa vehiculului, clasa EURO şi tipul de drum.

De la 1 octombrie, plata şi gestionarea serviciilor se vor putea face prin portalul www.etoll.ro şi aplicaţia mobilă TollRo, disponibilă gratuit pentru iOS şi Android. Rovinieta va putea fi cumpărată şi de la distribuitorii autorizaţi, punctele de vânzare CNAIR şi punctele de trecere a frontierei, precum şi prin SMS.

Informaţii despre TollRo, tarife, reţeaua de drumuri şi modalităţile de plată sunt disponibile pe portalul oficial etoll.ro.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Ursula von der Leyen despre voucherele de energie din România şi ce ajutoare pentru facturile la energie pe care trebuie să le acord UE populaţiei
Ce spune Ursula von der Leyen despre voucherele de energie din România şi ce ajutoare pentru facturile la energie pe care ...
Uniunea Europeană trebuie să acţioneze pe termen scurt pentru a ajuta statele membre să răspundă problemelor cauzate de creşterea preţului energiei, iar pe termen lung trebuie să trateze......
FMI: Europa Centrală şi de Est are nevoie de reforme pentru a-şi îmbunătăţi potenţialul de creştere
FMI: Europa Centrală şi de Est are nevoie de reforme pentru a-şi îmbunătăţi potenţialul de creştere
Ţările din Europa Centrală şi de Est au nevoie de reforme pentru a stimula creşterea economică, pe fondul intensificării ...
Ajutor pentru vin – Producătorii viticoli pot depune cererile de plată pentru asigurarea recoltei până pe 15 octombrie 2026
Ajutor pentru vin – Producătorii viticoli pot depune cererile de plată pentru asigurarea recoltei până pe 15 octombrie ...
Producătorii viticoli pot depune cererile de plată pentru asigurarea recoltei, din cadrul Planului Strategic PAC 2023-2027, ...
Ucraina şi-a redus importurile de combustibil în septembrie, pe fondul unei cereri mai scăzute
Ucraina şi-a redus importurile de combustibil în septembrie, pe fondul unei cereri mai scăzute
Importurile de benzină ale Ucrainei au scăzut cu 5% în luna septembrie comparativ cu luna august, până la 145.000 de ...