Radu Oprea, ministrul Economiei: România și Bulgaria vor să creeze o serie de rute comune pentru turiştii japonezi care vizitează regiunea
Acesta s-a întâlnit miercuri cu delegaţia japoneză condusă de Shinji Takeuchi, viceministrul Economiei, Comerţului şi Industriei. Discuţiile au vizat aprofundarea relaţiilor bilaterale dintre cele două state prin parteneriate şi investiţii strategice în domenii precum industrie, energie regenerabilă, noi tehnologii şi turism.
„Turismul este poate cel mai plăcut domeniu pe care îl coordonez şi cred că este important să ne şi relaxăm. Am discutat cu omologul bulgar şi vrem să creăm o serie de rute comune pentru turiştii japonezi care vor să viziteze regiunea, astfel încât să aibă ocazia să vadă mai multe ţări, nu doar una. Avem foarte multe locuri frumoase în România, unice, cum este Delta Dunării care este unică în Europa. Dincolo de faptul că este responsabilitatea noastră la minister, este şi o bucurie să promovăm destinaţiile româneşti”, a menţionat Oprea, potrivit unui comunicat al ministerului de resort.
Demnitarul a vorbit despre dimensiunea relaţiei strategice dintre România şi Japonia, precum şi de oportunităţile pe care ţara noastră le oferă companiilor interesate să investească. El a subliniat prezenţa importantă a companiilor japoneze în economie, în principal în zona automotive, şi a menţionat că investitorii japonezi prezenţi deja în România sunt cei mai buni ambasadori ai ţării noastre, deoarece pot să confirme existenţa unui mediu propice pentru afaceri.
„România beneficiază de un mix energetic unic, o poziţie geografică foarte bună, avem portul Constanţa care ne oferă acces la Marea Neagră, avem resurse, avem minţi creative. Vrem asemenea Japoniei să avem o energie curată şi să valorificăm toate aceste resurse. Avem oportunitatea să captăm carbonul în rezervoarele de gaz natural epuizate, să producem amoniac albastru, avem o tradiţie în zona de petrol, avem legislaţie pentru offshore, astfel România este locul ideal pentru investiţii! Parteneriatul între companiile româneşti şi japoneze poate fi avantajos de ambele părţi, deoarece rolul nostru este complementar”, a declarat ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului.
Oficialul român a precizat că sunt şi alte domenii în care ar fi posibile colaborări, precum zona de antreprenoriat, unde România se poate mândri deja cu ecosisteme de cercetare tehnologică.
La rândul său, viceministrul Economiei, Comerţului şi Industriei din Japonia, Shinji Takeuchi, a salutat parteneriatul strategic între Japonia şi România şi a declarat că acesta se reflectă şi în creşterea interesului investitorilor japonezi pentru ţara noastră. Oficialul japonez a precizat că inclusiv această vizită în România, la care participă atât oficiali guvernamentali, cât şi 16 companii – printre care printre care IHI, Mitsubishi Heavy Industries, Mizuho Bank, Kawasaki Heavy Industries, Sustech Inc., ENEOS, Corporaţia Marubeni din domenii precum energie, cercetare şi tehnologie, industrie, infrastructură şi bancar – arată interesul investiţional crescut pentru România.
Totodată, Takeuchi a reiterat susţinerea acceptării României în OCDE, a apreciat contribuţia României la organizarea expoziţiei mondiale Expo Osaka, Kansai 2025, şi a adresat ministrului Ştefan-Radu Oprea invitaţia de a participa la acest eveniment, se mai arată în comunicat.
Ministrul Economiei a mulţumit pentru invitaţie şi a declarat ca participarea firmelor româneşti în număr cât mai mare la Expo Osaka este esenţială, deoarece va fi platforma perfectă pentru stabilirea de conexiuni între companiile din cele două state.
Întrevederea s-a finalizat cu semnarea de către cei doi demnitari a unei declaraţii comune prin care a fost reafirmat angajamentul de a consolida cooperarea dintre cele două naţiuni.
Conform statisticilor amintite în comunicatul MEAT, Japonia ocupă locul 21 în clasamentul pe ţări de rezidenţă al investitorilor în societăţi comerciale cu participare străină. În prima jumătate a anului, în România activau 410 societăţi comerciale cu capital japonez, valoarea capitalului social subscris fiind echivalentul a 430,2 milioane dolari, iar volumul total al schimburilor comerciale ale României cu Japonia în aceeaşi perioadă fiind de 619,2 milioane dolari.
Sursa foto: Facebook.com/Economie.gov.ro